Confidenţialitate



Image

Sursa foto: Shutterstock

Cu

 

Bucurie în Serbia după ce partidul fostului președinte Aleksandr Vučić a pierdut alegerile parlamentare anticipate.

De altfel, deși nu au fost făcute publice rezultatele finale, fostul președinte și-a recunoscut înfrângerea, iar oamenii au sărbătorit în stradă victoria partidului de opoziție, Lista Studenților.

A fost o prezență record la urne. Cu două ore înainte de închiderea secţiilor de votare, prezenţa la vot se apropia de 65%, cea mai mare din ultimii peste 30 de ani.

Alegerile anticipate au fost convocate după doi ani de proteste declanșate de studenți împotriva corupției.

Florentina Mihăiță:

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Străzile din Belgrad s-au umplut de tineri care au dansat de bucurie și au claxonat după ce fostul președinte Alexandr Vucici și-a recunoscut înfrângerea la alegerile parlamentare anticipate, potrivit The Guardian.

,,Este clar că am pierdut aceste alegeri. Lista Studenţilor a câştigat, ei vor avea între 135 şi 140 de mandate, iar noi vom avea 105, a spus Alexandr Vucici. Acesta a amintit că deși nu sunt rezultatele finale, cifrele au la bază un eșantion care indică victoria clară a opoziției.Este vorba despre partidul Lista Studenților, o mișcare civică înființată  de tineri, în special studenți, care timp de doi au protestat împotriva corupției din Serbia. Protestele au început în 2024, după ce 16 oameni au murit în urma prăbușirii acoperișului gării din Novi Sad, care abia fusese renovată.

Aflat primul pe lista partidului Lista Studenților, Ilija Srdanović, a spus că Serbia va fi un stat liber.

Alexandr Vučić a convocat alegeri parlamentare anticipate după doi ani de proteste ale studenților împotriva corupției. A avut două mandate de președinte și nu mai putea candida pentru un al treilea, așa că spera să revină la putere ca prim-ministru.

 

 

 


Ultimele stiri
Bulgaria: Preşedinta Iliana Iotova câştigă primul tur al alegerilor prezidenţiale

Argeş: Un pompier care participa la stingerea unui incendiu, rănit de localnicii care au devenit agresivi | AUDIO

Anchetă la Chișinău: O gruparea pregătea proteste violente. Participanții erau racolați prin rețelele sociale | VIDEO

Asta Film Festival și-a desemnat câștigătorii. Ediția de anul acesta a adus pe ecran peste 70 de documentare.

A început vaccinarea oilor. Sunt vizate mai întâi zonele unde au fost focare de variolă

Armenii din Constanța au, de-acum, un centru cultural propriu | AUDIO

Gorj: 72.000 lei despăgubire pentru un pensionar care și-a plătit singur intervenția chirurgicală

SUA autorizează insulina care se administrează o dată pe săptămână pentru copiii cu diabet de tip2

Alegeri în Serbia: Va fi îndepărtat de la putere, după 12 ani, partidul lui Alexander Vucic?

Bulgarii își aleg președintele. Favorită este o femeie, fostă jurnalistă



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează