Confidenţialitate


800 de organizații culturale îi cer președintelui Klaus Iohannis soluții pentru sectorul cultural, afectat de restricții


800 de organizații culturale îi cer președintelui Klaus Iohannis soluții pentru sectorul cultural, afectat de restricții

Până acum, nu s-a implementat nicio schemă de sprijin pentru operatorii culturali și nu există un plan concret pentru reluarea concertelor, atrage atenția Asociația Organizatorilor de Concerte și Evenimente Culturale.

Este al doilea apel de acest fel către șeful statului în decurs de o lună, fără o reacție de la Cotroceni, a spus în emisiunea Deșteptarea, Edi Chereji, director de marketing al Festivalurilor Untold și NeverSea:

„Nicio reacție din partea președintelui, aveam o speranță că va exista această mediere din partea dumnealui, s-au făcut tot felul de propuneri, unele dintre ele chiar sunt în zona unor, hai să zicem, anomalii. Evenimentele indoor pot fi organizate pentru săli omologotate cu o capacitate de până la 30%, dar evenimentele outdoor, unde, teoretic, se presupune că riscurile ar trebui să fie cele mai mici de transmitere a virusului, sunt interzise.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Concertele ar putea fi organizate după modelul meciurilor de fotbal de la Euro, unde va fi permis accesul spectatorilor vaccinați, imunizați natural sau cu test negativ de coronavurus, mai spune Edi Chereji:

„Dacă pentru meciurile de fotbal de la Euro s-au găsit soluții, sigur, acolo e vorba de limitarea numărului de spectatori, hai să vedem cum putem aplica asta în industria noastră, unde lucrurile stau puțin diferit. Dacă la Euro, cel mai probabil, veniturile din vânzarea de bilete nu sunt probabil cel mai important capitol din buget, la un concert sau la un festival sigur că veniturile principale vin din vânzarea de bilete, asta înseamnă că, automat, numărul de participanți este important.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ultimele stiri
Zara a retras de la vânzare un costum de Halloween care ar semăna cu uniformele purtate de prizonierii…

Șase drone și rachete au fost semnalate în spațiul aerian al Moldovei. Toate au explodat. Unele au provocat…

Un bărbat – cunoscut ca Stegarul Dac și sustinător al lui Călin Georgescu – reținut pentru ultraj. El…

Analistul Valeriu Turcan, despre fotografia lui Nicușor Dan cu Donald Trump: „Problemele de comunicare derivă din erorile de…

Polonia a învins România cu 6-0 în etapa a treia din grupele Ligii Națiunilor / Gheorghe Hagi: „E…

România scapă momentan de retrogradare. S&P a reconfirmat ratingul suveran al țării la nivelul „BBB-” cu perspectivă negativă…

Tenis: Novak Djokovic, în sferturile turneului de la Beijing. Cu cine va juca pentru un loc în semifinale

Papa Leon ar fi încercat să oprească execuția femeii condamnate la moarte în Tennessee

România, la coada UE în privința numărului de mamografe. „Cam 30% din totalul diagnosticelor de cancer la femei…

Dr. Mihaela Bilic, despre „cum ne informăm despre ceea ce mâncăm”: „Pe etichete vedem din ce în ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează