Confidenţialitate


7 persoane rănite într-un accident pe A1


7 persoane rănite într-un accident pe A1

Șapte persoane au fost rănite, la ieșirea de pe Autostrada A1 spre Bascov, județul Argeș. Microbuzul în care se aflau nouă persoane a ratat o curbă, apoi a lovit un parapet.

Trei răniți sunt transportați la spital de către echipaje ale ambulanței județene Argeș, iar o a patra persoană este preluată un echipaj SMURD. Alte două victime au fost preluate de către ambulanțe și se îndreaptă către spital.

În microbuz erau nouă persoane, dintre care șapte au necesitat îngrijiri medicale.

FOTO: ISU Argeș


Ultimele stiri
MAE face demersuri pentru a afla dacă printre victimele inundațiilor din Nepal sunt și români. Sute de turiști,…

Cum vor putea parlamentarii să-și mascheze averile prin publicarea fișei de interese. Averi obținute ilicit, de la un…

Aleșii locali care lucrează la stat, salvați de incompatibilitate după ce modificarea legii a fost adoptată de Senat.…

Cseke Attila a dispus un audit la Agenția Medicamentului după ce FABC a acuzat lipsa unor medicamente oncologice…

Franța relaxează regulile pentru producătorii de brânzeturi cu eticheta „denumire de origine protejată”, pe fondul secetei severe |…

O ursoaică a smuls bara din spate a unei mașini, pe Transfăgărășan. Imaginile cu incidentul au devenit virale…

Arad: medic ginecolog, condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare după moartea unui nou-născut asistat la domiciliu.…

Atacurile Iranului au provocat pagube de miliarde de dolari agențiilor de informații americane din Orientul Mijlociu

Focar de malarie pe aeroportul din Frankfurt. Un angajat a murit, în timp ce alți cinci primesc tratament…

București: Adolescentul de 17 ani care a condus fără permis și a lovit cinci mașini, arestat preventiv. A…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează