Confidenţialitate


5 persoane aflate pe un iaht în derivă în Marea Mediterană, salvate de un marinar român, comandant de navă


5 persoane aflate pe un iaht în derivă în Marea Mediterană, salvate de un marinar român, comandant de navă

Operațiune dramatică de salvare în Marea Mediterană coordonată de un marinar român, comandant al unei nave portcontainer. Cinci persoane rămase pe un iaht în derivă, care au cerut ajutor prin transmiterea unor alerte de pericol pe mare, au fost recuperate în siguranță de nava salvatoare. Naufragiații vor fi aduși, duminică, într-un port din Malta. La întoarcerea în țară, comandantul va primi distincția „Curaj și profesionalism” din partea Sindicatului Liber al Navigatorilor

Feri Predescu:

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Nava portcontainer „Cypress”, sub pavilion Liberia, comandată de căpitanul de cursă lungă Marius Croitoru, naviga spre Malta când, joi dimineață, a primit un apel de urgență din partea iahtului Incroyable, aflat în pericol. În mijlocul Mării Mediterane rămăsese fără motor, nu mai putea naviga. La bord erau cinci persoane fără hrană și apă, care cereau asistență imediată, spune liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor, Adrian Mihălcioiu.

Comandantul român a informat Centru de Coordonare a Salvării Piraeus, care a ordonat deplasarea către poziția bărcii, aflată la 4 mile marine distanță. Cele cinci persoane au fost recuperate și îmbarcate în siguranță la bord. Nava salvatoare și-a continuat apoi drumul spre Malta. După trei ore, insă, autoritățile din portul maltez i-au transmis comandantului român că nu i se permite accesul în port cu persoanele salvate la bord. Nava a făcut cale intoarsă și, la sugestia Centrul de Coordonare a Salvării Piraeus, s-a indreptat spre un port din vestul Greciei. Dar peste alte câteva ore, și-a schimbat din nou cursul după ce autoritățile navale din Malta și-au revizuit decizia inițială. Duminică, persoanele salvate vor fi debarcate în portul de destinație.

Potrivit lui Adrian Mihălcioiu operațiunea de salvare condusă de Marius Croitoru s-a desfășurat în conformitate cu standardele internaționale de siguranță maritime, reușind să atragă atenția opiniei publice naționale și internaționale.

Comandantul Croitoru Marius Teodoru are 39 de ani, a terminat Academia Navală Mircea cel Bătrân in 2008, este căsătorit, are 2 copii minori si navigă pe nave port container ultra largi.

Pentru acest act de bravură pe mare, Sindicatul Liber al Navigatorilor și Inspectoratul ITF România, îi oferă comandantului Croitoru Marius Teodoru si echipajului navei Cypress, distincția „Curaj și profesionalism”, reprezentată de o plachetă, montată pe un suport de catifea albastră pe care sunt vizibile și culorile tricolorului. De asemenea, cei doi copii minori sunt invitați ca în perioada de distribuire, alături de copiii membrilor de sindicat, să ridice  cadourile de Moș Crăciun.

Informare meci ROMANIA si CIPRU


Ultimele stiri
Bulgaria: Bulgarii, chemați la urne pentru alegeri prezidențiale, pe fondul temerilor legate de securitate | AUDIO

Ilfov: Bărbat, cercetat după ce ar fi efectuat acte medicale fără a fi medic, în ultimii trei ani

Încă o navă a fost lovită de drone în Marea Neagră, la aproximativ 13 mile marine de Constanța.…

Călin Georgescu, adus la Curtea de Apel București. Judecătorii nu au căzut de acord în cazul fostului candidat…

Procurorul general cere măsuri urgente după incidentele violente din școli: „Semnalele de alarmă nu trebuie ignorate până în…

Alba: Patru copii, bătuți și înfometați de părinți. Minorii ar fi fost obligați să cerșească | AUDIO

Mai multe site-uri ale unor instituții publice și ministere din România, oprite temporar din cauza unor probleme de…

Guvernul Niculescu aprobă donaţia UE a peste un milion de doze de vaccin împotriva pestei micilor rumegătoare şi…

ANPC, avertisment înainte de Black Friday. La ce trebuie să fie atenți românii înainte să plaseze o comandă…

Premierul Luca Niculescu anunță un plan integrat pentru siguranța în școli, după incidentele din Bistrița și Pitești: „Niciun…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează