Confidenţialitate


4 tineri din Ploiesti, specializati in fraude informatice au fost retinuti pentru 24 de ore (AUDIO)


Hackerii români suspecți în acest dosar erau extrem de bine organizați, susțin anchetatorii, iar escrocheria lor se baza în special pe naivitatea oamenilor.

‘

Membrii grupării postau anunţuri, aparent reale pe site-uri specializate în vânzarea autoturismelor şi pretindeau o parte din preţ ca avans de la potențialul cumpărător.

‘

Procurorii care anchetează acest caz susțin că o parte dintre liderii grupului s-a deplasat în Statele Unite, pentru a-şi deschide conturi bancare folosind documente de identitate false. În aceste conturi victimele au transferat bani, reprezentând ‘avansul’ pentru autoturismele pe care doreau să le cumpere. Ulterior, banii obținuți în acest mod erau retrași și aduși în România prin intermediul unor companii de transfer monetar rapid.

‘

Totul a ieșit la iveală dupa ce FBI a efectuat în Statele Unite mai multe percheziţii în urma cărora a fost găsit un număr mare de acte de identitate falsificate, de la pașapoarte până la premise de conducere auto emise pe numele unor persoane din Cehia, Slovenia și Franța.”Rezultatul întregii investigaţii desfăşurate de FBI a fost pus la dispoziţia autorităţilor judiciare române, care au reușit să dea de urma infractorilor, un grup de 14 tineri din Ploiești și București.’Patru dintre membrii grupării au fost reținuți de procurorii DIICOT Ploiești în urma unor percheziții, însă aceștia sunt acum liberi dupa ce Tribunalul Prahova a respins solicitarea de arestare preventivă.


Ultimele stiri
Reduceri Elis Pavaje de până la 40%: amenajează-ți curtea acum, bucură-te de ea în fiecare anotimp! (P)

Din ce alimente ne putem lua necesarul de apă. Dr. Mihaela Bilic explică rolul fructelor, legumelor și lactatelor…

Marș pentru recunoașterea parteneriatului civil, la București. Organizatorii cer Guvernului un cadru legal pentru cuplurile necăsătorite | AUDIO

CNAS a lansat o secțiune online cu informații despre spitalele care oferă servicii în programe naționale de sănătate…

Comasarea localităților mici ar urma să aibă loc în două etape. Va exista și un referendum, spune ministrul…

11 ani de la incendiul din Colectiv. Centrele pentru mari arși promise de autorități nu sunt încă funcționale.…

Poliția scoțiană anchetează o presupusă vizită a fostului prinț Andrew și a lui Jeffrey Epstein la castelul Balmoral,…

Combinatul Liberty Galați, în atenția Guvernului. Situația acestuia va fi discutată cu sindicatele săptămâna viitoare: „este o prioritate”,…

Peste 40% dintre părinții români din diaspora vor să se întoarcă definitiv în țară, la copiii lor |…

România conduce clasamentul scumpirilor la energie electrică în Europa. Prețurile au crescut cu 51,9% în prima jumătate din…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează