Confidenţialitate


4 morti, pene de curent si drumuri blocate, in urma ninsorilor din Bulgaria


Patru persoane au murit din cauza frigului în Bulgaria, unde mii de abonaţi ai companiei CEZ au rămas fără electricitate miercuri, iar unele drumuri erau blocate.

Un bărbat în vârstă de 76 de ani a murit după ce a rămas blocat în zăpadă, în satul Povet, în apropiere de frontiera bulgaro-turcă. Alţi trei bărbaţi au murit în urma unor ‘incidente legate de vreme’ în sate din estul ţării, în ultimele două zile.

Ninsori abundente au provocat pene în alimentarea cu electricitate, miercuri, şi au blocat unele drumuri.

În total, 4.446 de clienţi CEZ nu aveau electricitate, a anunţat compania, adăugând că unităţi speciale acţionau pentru reluarea alimentării în regiunea Kiustendil.

De asemenea, în regiunile Burgas, Razgrad, Haskovo şi Şumen, erau închise 151 de şcoli. Trei autobuze şcolare au rămas blocate, miercuri, în sate din zona oraşului Şumen, dar au fost desăpezite.

Porţiuni din drumul care asigură legătura între Dobrici şi Silistra erau închise, iar în zona Tărgovişte vizibilitatea era de 150-200 metri. De asemenea, Trecătoarea Şipka era închisă pentru vehiculele de peste zece tone. Portul Varna a fost închis temporar, din cauza rafalelor puternice de vânt.


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează