Confidenţialitate


3,3 km de autostradă inaugurați în 7 ore – VIDEO


3,3 km de autostradă inaugurați în 7 ore  – VIDEO

La ora 19 au fost deschiși încă 3,3 km de autostradă, după o așteptare de aproximativ 7 ore, momentul fiind inițal anunțat pentru vineri în prima parte a zilei.

Deschiderea a avut loc după ce Inspecția de Stat în Construcții a definitivat controlul la tronsonul nou.

Reprezentanții CNAIR au recepționat lucrările la sectorul de autostradă București – Ploiești, km 0+000 (Intersecție Petricani) – km 3+325, Nod Centură București și Nod Moară Vlăsiei.

Cei 3,3 km se vor alătura altor circa 3,2 km deja finalizați, din apropiere de strada Popasului și până la Centură.

În total, cei 6,5 km de la Centură și până în șoseaua Petricani vor avea câte trei benzi pe sens (fără bandă de urgență) și două noduri: la intersecția cu Popasului și un sens giratoriu la intersecția cu strada Gherghiței.

La intersecția cu Șoseaua Petricani autostrada se va termina într-o intersecție în „T” semaforizată, cu bretele dedicate pentru virajul la stânga, atât de pe autostradă, cât și de pe Șoseaua Petricani.

Proiectarea și execuția acestui sector de autostradă au fost făcute de Asocierea Aktor – EuroContruct Trading 98 pentru 129.180.727,51 lei fără TVA.

https://www.facebook.com/radu.sofran/videos/2364748473544879/

Aceasta este săptămâna inaugurărilor de autostrăzi în România.

În timp ce premierul Viorica Dăncilă cere 100 de kilometri de autostradă până la finalul anului, de miercuri au mai  fost dați în folosință 13,7 noi kilometri de autostradă.

Reprezentanţii CNAIR au recepţionat miercuri lucrările de la lotul de autostradă Ogra – Iernut, în lungime de 3,6 km, care a completat Autostrada Transilvania. Aşadar, de miercuri, România are încă 13,7 km din Autostrada Transilvania deschişi traficului rutier. Valoarea contractului Ungheni – Ogra a fost de 251.349.460,28 lei fără TVA.

Cu cei 3,3 Km de azi, CNAIR se apropie lent de ținta de 100 de kilometri.


Ultimele stiri
Siegfried Mureșan, prima reacție după ce Guvernul a fost respins de Parlament: „partidele care au declanșat criza politică…

Guvernul Mureșan, respins la votul de învestire din Parlament. Au fost doar 182 de voturi „pentru” | VIDEO

În urmă cu 66 de ani, Familia Flintstone, celebra familie din „epoca de piatră” cucerea televiziunea | AUDIO

Cele mai frumoase teatre din Paris pe care merită să le descoperi | AUDIO

Fundația TEILOR acordă o bursă de 1.000 de euro unui tânăr cu rezultate academice excepționale (P)

România în Direct. Arestarea lui Georgescu. Liber la guvern PSD cu AUR?

O dronă a explodat în extravilanul unui sat din Republica Moldova. Autoritățile au închis spațiul aerian din nordul…

Nicușor Dan, primit de președintele Cehiei la Praga. Vizita are loc în ziua votului pentru Guvernul Mureșan |…

Accesul românilor la rețeaua publică de apă a crescut în 2025 cu doar 0,6%, față de 2024. Diferențe…

Giganții AI din SUA semnează un acord de autoreglementare la Casa Albă. Trump redenumește oficial AI în „Superinteligență”…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează