Confidenţialitate


33.000 de persoane au fost înșelate prin metoda ”investment fraud”. Prejudiciul este de 89 de milioane de euro | FOTO


33.000 de persoane au fost înșelate prin metoda ”investment fraud”. Prejudiciul este de 89 de milioane de euro | FOTO

O grupare infracţională a înşelat aproximativ 33.000 de persoane prin metoda “investment fraud”(fraudă în materie de investiții). A creat mai multe centre de asistenţă telefonică, prin care atrăgea fonduri pentru investiţii în platforme online fictive, promițând câştiguri substanţiale. Potrivit DIICOT, prejudiciul este de 89 de milioane de euro.

Șase percheziții au fost făcute în România, concomitent cu altele în Israel, Bulgaria şi Georgia, în baza unui ordin european emis de autorităţile judiciare din Germania. Gruparea a acționat din 2017 până în 2020.

Inițial, cei înșelați au fost determinați să investească sume mici de bani, între 200 şi 250 de euro, pe platforme online, controlate de membrii grupării. Urmau să primească profituri ridicate. Ulterior, erau contactați de așa-numiți consilieri financiari, care le promiteau profituri și mai mari dacă erau dispusi să investească mai mult. În realitate, investiţiile promise nu au fost efectuate, sumele de bani fiind introduse în circuitul legal prin diferite metode de spălare a banilor.

În România, doi membri ai grupării au deschis mai multe centre de asistenţă telefonică, în care au lucrat între 30 şi 80 de persoane din Nigeria, Algeria, Ucraina, Bangladesh, Liban, Israel, Angola și Cuba. Au creat o infrastructură IT protejată, pentru a nu putea fi descoperită de autorități.

La perchezițiile domiciliare s-au descoperit bunuri de mare valoare, inclusiv ceasuri de lux, echipamente electronice, numeroase documente, unităţi de stocare a datelor, peste 120.000 de euro, aproape 85.000 de lei şi 75.000 de dolari.

Două persoane au fost arestate.

Foto: Poliția Română

 


Ultimele stiri
Deputatul Daniel Zamfir, după protestul elevilor împotriva proiectului privind uniformele: „Prin faptul că au ales să poarte negru…

Jurnalistul Patrick André de Hillerin a murit la 52 de ani

Audierea primilor șase miniștri din Cabinetul propus de Siegfried Mureșan. Alexandru Nazare și Tánczos Barna au primit aviz…

PNL ar putea sesiza CCR dacă președintele nu convoacă alegeri anticipate, în cazul în care Guvernul Mureșan nu…

Strategia lui Gheorghe Hagi pentru meciul România – Bosnia-Herțegovina: „Vom face multe schimbări” | AUDIO

Se reiau lucrările la construcția stadionului Dinamo din București. Noua arenă ar trebui să fie gata în 2029…

Detalii noi în cazul incidentului de la baza americană din Regatul Unit. Cei cinci bărbați arestați au cetățenie…

Ambasadorul SUA la București, despre dezvăluirile privind implicarea SUA în demiterea Guvernului Bolojan: „Este o chestiune pe care…

Produsele my Geisha pentru machiajul ochilor care oferă un efect elegant fără tehnici complicate (P)

Academia Europa FM. Sunteți de acord cu introducerea uniformelor în școli?



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează