Confidenţialitate


31 ianuarie, ziua mondială de luptă împotriva leprei în 2016


31 ianuarie, ziua mondială de luptă împotriva leprei în 2016

Ziua mondială de luptă împotriva leprei este anual, în întreaga lume, în ultima duminică a lunii ianuarie.

La initiative filantropului și scriitorul francez Raoul Follereau, începând din 1954, sunt organizate acţiuni de conştientizare a acestei afecţiuni mortale, dar momentul reprezintă un prilej pentru a atrage atenția asupra faptului că, administrate corect şi la timp, tratamentele o pot vindeca.

Recunoscută drept una dintre cele mai vechi boli ale omenirii, lepra face peste jumătate de million de victime anual.

Doctorul norvegian Henrik Gerhard Armauer Hansen a demonstrat cauza bacteriană a leprei.

În ultimele decenii, eforturile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii au redus simțitor cazurile pe glob. În Europa, conform datelor OMS, îmbolnăvirile leprozice au fost eradicate.

lepra


Ultimele stiri
Președintele Nicușor Dan, prezent la Centenarul PNȚ. El susține că este importantă reafirmarea democrației | AUDIO

Pelerinaj la Iași: Peste 20 de mii de credincioși așteaptă să se închine la racla Sfintei Parascheva |…

Negocieri în impas privind viitorul buget al Uniunii Europene: Irlanda propune reduceri. Negociatorul-șef al Parlamentului European pentru bugetul…

Statele Unite vor importa motorină din Rusia. Decizia a fost criticată de președintele ucrainean Volodimir Zelenski | AUDIO

Achiziții de lux din bugetul ANM: sute de mii de lei pe parfumuri, haine și cosmetice. Ministra Mediului…

Brașov: Doi vârstnici dați dispăruți de familie au fost găsiți decedați într-o zonă forestieră | AUDIO

Dr. Mihaela Bilic: Mierea îngrașă la fel ca zahărul. Ce spune despre păstrarea corectă a unor alimente prin…

MApN avertizează asupra unei dezinformări privind încorporarea de urgență a tinerilor în Armată

Eurostat: România, pe primul loc în UE la vacanțele petrecute de cetățeni în propria țară | AUDIO

Administrația Trump impune sancțiuni împotriva Curții Penale Internaționale, instituție unde a lucrat Navi Pillay, câștigătoarea Nobelului pentru Pace.…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează