Confidenţialitate


#30în30: Anul 1993


#30în30: Anul 1993

1993 era anul schimbării. În Europa, Cehoslovacia înceta să mai existe. Apăreau două republici vecine: Cehia și Slovacia.

În România lui 1993, schimbările se petreceau la scară mult mai mică. Într-un puseu de patriotism lingvistic, Academia Română hotăra revenirea la grafia cu â din a.
Iar SÎNT se transformă în SUNT. Lingviștii au contestat modificarea, pe motiv că mai mult încurcă. Dar Academia a preferat varianta complicată – și la vot se pronunțau toți membrii ei, indiferent de specializare. Doar doi academicieni erau lingviști: unul s-a abținut, celălalt a votat împotrivă.

În ’93, intră în pâine guvernul Văcăroiu, ajuns la Palatul Victoria la sfârșitul anului anterior. E primul care își va duce la capăt mandatul de 4 ani. Introduce TVA-ul, care aliniază fiscalitatea țării la practicile europene. În timp, se mai dezmorțesc investiţiile şi exporturile, dar prețurile explodează, pe o inflație deja existența. Două decenii mai târziu – economiștii calculau că inflația pe un an întreg era egală cu una PE O singură ZI din ’93.

E și anul în care au apărut partidele politice importante ale perioadei următoare, după marele divorț dintre Frontul Salvării Naționale și Frontul Democrat al Salvării Naționale. FSN-ul lui Petre Român devine Partidul Democrat (azi, defunct) iar FDSN-ul lui Ion Iliescu – Partidul Democrației Sociale din România – PDSR, azi PSD.

În cluburile Bucureștiului, se auzeau cei de la Timpuri Noi, cu albumul cu același nume. Se lansase cu un an înainte, dar realitatea tinde să țină în actualitate unele piese, atunci, ca și acum. La radio și la TV se aude însă mult mai des Say Something, a lui Laurențiu Cazan. Candidează pentru reprezentare la Eurovision, dar iese pe locul 2. Locul întâi în preselecția națională – Dida Drăgan, Nu pleca. N-a plecat, pentru că nu a prins finala Eurovision.

În ’93, în România internetul e pasăre rară, dar domeniul .RO este înregistat la autoritatea internațională responsabilă cu alocarea IP-urilor.
Se lansează revista Dilema, la nivel național, apar ProFM și Antena 1, iar avangarda televiziunilor independente cu emisie națională – SOTI – își mărește timpul de emisie.

În cinematografe, apare “Cel mai iubit dintre pământeni”, filmul lui Șerban Marinescu, după cartea lui Marin Preda, dar și Patul conjugal, al lui Mircea Daneliuc. În vest, Steven Spielberg își lansează Lista lui Schindler, cu care câștigă 7 premii Oscar.
Lotul feminin de gimnastică se încarcă de medalii la Mondiale, Francisc Vastag ia aurul la Campionatul Mondial de Box, iar naționala de fotbal a lui Anghel Iordănescu se califică la Cupa Mondială din ’94.

Este și anul în care – urmărind tenis – lumea rămâne în stare de șoc: numărul 1 feminin, Monica Seleș, e înjunghiată, pe teren, de un bărbat instabil psihic – fan al altei mari jucătoare.

În marea schemă a lucrurilor, România e primită membru cu drepturi depline în Consiliul Europei. Și tot atunci, Comunitatea Europeană devine Uniunea Europeană.

Se întâmpla acum 26 de ani.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ultimele stiri
Ministrul Culturii retrage proiectul pilot care le-ar fi impus actorilor să raporteze în scris activitatea de la teatru:…

Romsilva a câştigat definitiv procesul pentru cele 43.000 de hectare de pădure retrocedate ilegal | AUDIO

Gorj: O fetiță în vârstă de patru ani, adusă inconștientă la spital de mama ei. Medicii au anunțat…

Curtea de Apel București respinge cererea de suspendare a numirii lui Dacian Dragoș la CCR, dar admite sesizarea…

Piața Victoriei: Greve și proteste – risc de blocaj? Invitat este sociologul Vladimir Ionaș | AUDIO

Curtea de Apel București a respins cererea angajaților ASF, care solicitaseră anularea deciziei Guvernului de a le fi…

A fost inaugurat primul buncăr oncologic la Spitalul Universitar de Urgență din București. Managerul unității: „Tehnicile de radioterapie…

Rezistența Digitală” discutată la DEȘTEPTAREA

Cristian Tudor Popescu, despre discursul lui Sorin Grindeanu la dezbaterea cu primarii: „Retorisme și patetisme. Mă gândesc cu…

CCR ar putea amâna din nou decizia privind reforma pensiilor magistraților, după ce unul dintre judecători ar fi…