Confidenţialitate


3 zile de doliu in Franta, in urma prabusirii avionului Air Algérie in Mali


Steagurile urmează să fie coborâte în bernă în semn de doliu ‘al Naţiunii’, a precizat o sursă. Însă nu este vorba despre un doliu naţional, acesta fiind hotărât de către Consiliul de Miniştri. Prăbuşirea avionului, joi, s-a soldat cu 118 victime, dintre care 54 sunt francezi. Avionul, care a fost închiriat de către Air Algérie de la compania spaniolă SwiftAir, a plecat de la Ouagadougou către Alger în noaptea de miercuri spre joi, dar, la aproximativ 50 de minute de la decolare, s-a prăbuşit pe teritoriul Mali. Preşedintele François Hollande a prezidat sâmbătă dimineaţa, la Palatul Elysée, a treia reuniune de criză, în care a fost actualizată situaţia, împreună cu premierul Manuel Valls şi miniştri cu atribuţii în domeniu.


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează