Confidenţialitate


3 tineri din Constanța, încarcerați după ce au spart zeci de case din Marea Britanie


3 tineri din Constanța, încarcerați după ce au spart zeci de case din Marea Britanie

3 tineri români au spart 34 de case din Birmingham şi Black Country, Marea Britanie.

Hoții sunt originari din Constanţa, potrivit presei din Regat.

Cei trei au reuşit să fure din locuințe aur, bani, bijuterii, dar și puşculiţele cu bani ale copiilor.

Pentru a sparge unele dintre case, gruparea folosea scări pentru a se urca la etaj, evitând astfel alarmele montate la parter.

Printre victimele preferate ale celor trei hoţi erau familiile asiatice, deoarece aveau bijuterii scumpe şi bătrânele ale căror soţi erau plecaţi sau în spital, bolnavi.

Detectivii care au reuşit să îi prindă au spus că, deşi cei trei hoţi au lăsat amprente sau pete de sânge (de la momentul spargerii geamurilor pentru a intra înăuntru), sistemul poliţiei nu i-a putut identifica, întrucât amprentele şi ADN-ul acestora nu erau înregistrate nicăieri.

Avram Spiru (38 ani) a fost condamnat la 7 ani şi şase luni pentru participare la jaf, Nicolae-Bogdan Baiceanu (23 ani) a primit 7 ani şi două luni de detenție pentru participare la jaf, iar Ninel Spiru (26 ani) își va petrece 4 ani în spatele gratiilor.

Cei 3 au fost încarcerați la 18 iunie.


Ultimele stiri
Jurnalistul Ovidiu Vanghele nu va mai fi primit la conferințele de presă de la Cotroceni pe motiv că…

Reacții din rândul magistraților, după ce Nicușor Dan le-a cerut dovezi referitoare la abuzurile din justiție. Aceștia acuză…

Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează