Confidenţialitate


3 licee din București premiate pentru rezultatele de la olimpiade, Bacalaureat şi alte competiţii


3 licee din București premiate pentru rezultatele de la olimpiade, Bacalaureat şi alte competiţii

Colegiul „Tudor Vianu”, Şcoala „Nicolae Kretzulescu” şi Colegiul „Gheorghe Şincai” din Bucureşti au fost premiate de Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Secretariatului General al Guvernului (SGG), în cadrul evenimentului „Un viitor sustenabil cu şi pentru tineri”.

Evenimentul a avut loc la Palatul Victoria și au mai participat Colegiul „Gheorghe Lazăr”, Colegiul „Grigore Moisil”, Colegiul „Matei Basarab”, Colegiul „Mihai Viteazul”, Colegiul „Sfântul Sava”, Colegiul „Virgil Madgearu” şi Colegiul „Iulia Haşdeu”.

Fiecare liceu a fost reprezentat de o echipă formată din cinci elevi şi un profesor coordonator.

„Principalul obiectiv al întâlnirii l-a reprezentat diseminarea informaţiilor privind dezvoltarea durabilă, conştientizarea importanţei obiectivelor de dezvoltare durabilă şi mobilizarea profesorilor, ca împreună cu tinerii liceeni să devină mesageri ai dezvoltării durabile în instituţiile în care activează/studiază”, se arată într-un comunicat al Executivului, transmis vineri pentru Agerpres.

Criteriile de selecţie a liceelor au fost realizate pe baza unor date furnizate de Inspectoratul Şcolar Bucureşti privind rezultatele obţinute la olimpiade, examenul de Bacalaureat şi alte competiţii relevante, în anul şcolar 2016 – 2017.

Potrivit Guvernului, a fost desemnat un elev reprezentant al fiecărui liceu să susţină, în prezenţa audienţei din sală şi a membrilor juriului, un eseu legat de viziunea şi paradigma dezvoltării durabile din perspectiva elevilor.

Totodată, au fost prezentate teme legate de percepţia, cunoaşterea, conştientizarea şi acţiunea tinerilor în dezvoltarea durabilă, sănătatea tinerilor, comportamentul şi educaţia generaţiilor de elevi trecute, actuale şi viitoare sau mecanisme de implementare a obiectivelor dezvoltării durabile.

Juriul a fost format din consilierul de stat şi coordonatorul Departamentului, Laszlo Borbely, secretarul de stat din Ministerul Educaţiei, Irina Elisabeta Kovacs, inspectorul şcolar general al Municipiului Bucureşti, Ionel Florian Lixandru, şi consilierul Departamentului Alexander J. Klein.

Ei au analizat expunerea eseurilor pe criterii de creativitate, atenţie şi analiză la detaliu, discurs şi autenticitate.

Locul I a fost câştigat de Colegiul „Tudor Vianu”, locul al II-lea de Şcoala „Nicolae Kretzulescu”, iar locul al III – lea de Colegiul „Gheorghe Şincai”, se precizează în comunicat.

Cu premiile obţinute, elevii îşi vor putea completa dotarea sălilor sportive din instituţia de învăţământ în care studiază cu mese de tenis de masă, mingi de baschet, fotbal şi handbal.

De asemenea, fiecare liceu participant a primit câte un premiu din partea Departamentului.


Ultimele stiri
Tulcea: RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au decolat…

Ilie Bolojan anunță construirea unui pol reformist. PNL începe negocierile pentru fuziunea cu Forța Dreptei | AUDIO

Anchetă la gigantul tehnologic Nvidia după suspiciuni de spionaj chinez. CEO-ul Jensen Huang, implicat direct în scandal |…

Premieră în Biserica Ortodoxă Română: primul preot de origine chineză va sluji la Cluj-Napoca | AUDIO

AUR contestă decizia Primăriei Capitalei de a nu aviza mitingul de susținere a lui Călin Georgescu | AUDIO

Președinta Comisiei Europene anunță la București sprijin financiar suplimentar pentru întărirea securității la Marea Neagră | VIDEO

PSD pregătește o reformă administrativ-teritorială mai amplă. Comasarea comunelor cu până la 3.000 de locuitori și reorganizarea orașelor…

Arad: Primăria Pecica a cumpărat o dronă care ar fi trebuit să-i depisteze pe cei care depozitează gunoiul…

Fratele fostului premier ungar Viktor Orbán, reținut într-un dosar de trafic de migranți | AUDIO

Academia Europa FM. Cum transformăm școala într-un spațiu sigur pentru copiii noștri?



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează