Confidenţialitate


26 septembrie, ziua internațională pentru eliminarea totală a armelor nucleare


26 septembrie, ziua internațională pentru eliminarea totală a armelor nucleare

Națiunile Unite marchează, la 26 septembrie, ziua internațională pentru eliminarea totală a armelor nucleare.

Realizarea dezarmării nucleare la fost subiectul primei Rezoluții a Adunării Generale în 1946 și a figurat pe ordinea de zi a Adunării Generale, împreună cu dezarmarea generală și completă, în 1959.

A constituit o temă importantă a conferințelor ONU de revizuire a Statelor Părți la Tratatul de Neproliferare Nucleară, desfășurate în 1975.

Dezarmarea nucleară a fost un obiectiv prioritar al primei sesiuni speciale a Adunării Generale privind dezarmarea în 1978, fapt care a dat o valoare deosebită dezarmării nucleare, susținută de secretarul general al Organizației Națiunilor Unite cu orice prilej.

Cu toate acestea, în prezent, la nivel mondial aproximativ 16.000 de arme nucleare se află în stoc. Țările care au astfel de arme, pun la dispoziție fonduri prin care modernizează arsenalele nucleare. Mai mult de jumătate din populația globului trăiește încă în țări care fie dețin astfel de arme, fie sunt membre ale alianțelor nucleare.

Anul trecut, nici o armă nucleară nu a fost distrusă fizic în temeiul vreunui tratat. Negocierile privind dezarmarea nucleară sunt în curs de desfășurare. Între timp, doctrina descurajării nucleare persistă ca un element în politicile de securitate ale tuturor statelor posesoare de acest gen de armament.

Aceste fapte reprezintă fundamentul pe baza căruia Adunarea Generală a desemnat prin Rezoluția 68/32, din 5 decembrie 2013, data de 26 septembrie ca Ziua internațională pentru eliminarea totală a armelor nucleare, potrivit ONU.


Ultimele stiri
Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu