Confidenţialitate


25 martie – SUMMIT UE la Roma: 60 de ani de la actul fondator. „Cel mai mare eşec este programat săptămâna viitoare”


25 martie – SUMMIT UE la Roma: 60 de ani de la actul fondator. „Cel mai mare eşec este programat săptămâna viitoare”

În cursul zilei de vineri, liderii statelor membre UE au fost primiți în audiență la Vatican de Papa Francisc. Sâmbătă sunt programate  ceremoniile prin care vor fi marcate cele șase decenii scurse de la semnarea actului fondator al Comunității Economice. Anterior acestor evenimente, ministrul italian de interne, Marco Minnito, s-a întâlnit cu oficiali din domeniul anti-tero și din serviciile de informații. Au făcut o evaluare privind amenințarea teroristă în Italia, după atacul terorist comis miercuri la Londra.

Uniunea Europeană – 60 de ani de la actul fondator. Sâmbătă, 25 martie, este programat summitul UE de la Roma, dedicat acestei aniversări. Participă liderii a 27 de state membre, mai puțin Marea Britanie. Aceștia au fost primiți, vineri seară, de Papa Francisc. De la Vatican, suveranul pontif a avertizat: Uniunea riscă să moară din cauza populismului:

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Papa Francisc a spus că Europa trebuie să se gândească la tineri, să le ofere educație și locuri de muncă – dar s-a referit și la imigranți. A amintit că Europa modernă s-a născut în urma unei migraţii în masă şi din cenuşa celui de-al Doilea Război Mondial.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

În Capela Sixtină, liderii europeni s-au fotografiat alături de suveranul pontif în faţa unei fresce a lui Michelangelo cu ”Judecata de Apoi” (foto: captură BBC).

Poliția din capitala Italiei este în alertă: au fost create două zone de securitate în jurul clădirilor care vor găzdui summitul. Circulația pietonilor este interzisă în zona primăriei din Roma și lângă Palatul prezidențial Quirinale. Una dintre zonele de securitate, numită zona albastră, culoarea drapelului Uniunii Europene este echipată cu puncte de control și 100 de camere de supraveghere.

Așadar, printr-o serie de ceremonii, liderii europeni sărbătoresc sâmbătă şase decenii de la semnarea Tratatului de la Roma – care a pus bazele unei comunități economice între cele şase ţări fondatoare: Belgia, Luxemburg, Olanda, Franţa, Italia şi Germania.

Anca Grădinaru:

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Premierul britanic Theresa May a ales să stea departe de evenimentele din acest weekend: pregăteşte ultimele detalii pentru ca, săptămâna viitoare, să invoce articolului 50 al Tratatului de la Lisabona, procedura de retragere din Uniune. „Cel mai mare eşec din istoria de şase decenii a blocului comunitar este programat pentru săptămâna viitoare” – notează agenția Associated Press.

De altfel, presa internațională publică analize pe larg despre Uniunea Europeană – la 60 de ani de la actul fondator.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Este o aniversare tristă: pentru prima dată în istorie, unul dintre membri, Marea Britanie, se pregătește să părăsească grupul, notează realizatorii emisiunii „Starea Uniunii” de la postul de știri Euronews.

 


Ultimele stiri
Ce s-a discutat joi în ședința CSAT. România vrea să intensifice coordonarea cu NATO și cu celelalte state…

Ștefan Avrămescu, purtătorul de cuvânt al AUR: Obiectivul nostru: ajungerea la guvernare din 2028. Ce spune despre demersul…

Ședință CSAT. Sunt discutate măsurile de securitate la Marea Neagră, după atacurile cu drone asupra unor nave comerciale…

Explicațiile unui specialist în securitate informatică privind pericolul vulnerabilităților PHP  | AUDIO

Gorj: Percheziții la proprietățile vicepreședintei CJ Gorj, Anca Bordușanu, într-un dosar în care soțul său este acuzat de…

Reacția președintelui Nicușor Dan după cele două incidente violente din școli: „Este nevoie de mai multă atenție la…

Radu Miruță, despre ordonanța SAFE contestată la CCR de Sorin Grindeanu: Nu aceasta gestionează și reglementează mecanismul SAFE…

Parlamentul European cere UE să ia în calcul o operațiune navală în Marea Neagră, după atacurile asupra navelor…

Dolj: Șase tineri, reținuți după ce ar fi sechestrat și bătut un adolescent de 17 ani, în Craiova…

Curtea Penală Internațională, câștigătoarea din acest an a Premiului Saharov pentru libertatea de gândire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează