Confidenţialitate


25 de județe ale țării, sub avertizări de instabilitate atmosferică


25 de județe ale țării, sub avertizări de instabilitate atmosferică

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat avertizările de instabilitate atmosferică şi intensificări ale vântului.

25 de judeţe sunt vizate.

Potrivit meteorologilor, este cod galben, până miercuri, la ora 23.00, în nordul Moldovei, sud-estul Transilvaniei şi local în Muntenia, Dobrogea şi la munte.

”Temporar instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice şi izolat grindină. Cantităţile de apă, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, vor depăşi 20…25 l/mp şi izolat 35…45 l/mp”, anunță ANM.

Temporar, vântul va avea intensificări cu viteze în general de 45…55 km/h, iar în Carpaţii Meridionali, la altitudini mari, peste 80…90 km/h.

”Astfel de fenomene se vor semnala pe spaţii mici şi pe durată scurtă şi în celelalte regiuni”, au mai precizat meteorologii.

Aceştia anunţă, de asemenea, cod portocaliu, până la ora 23.00, în jumătatea de est a Munteniei, în cea mai mare parte a Moldovei şi nordul Dobrogei.

”Instabilitatea atmosferică va fi accentuată, va ploua abundent, se vor semnala descărcări electrice şi pe alocuri grindină şi vijelii. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi local 30…40 l/mp şi pe spaţii mici 50…70 l/mp”, a mai prcizat ANM.

Temporar vântul va avea intensificări, cu viteze la rafală în general de 50…60 km/h.


Ultimele stiri
Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu