Confidenţialitate


25 de ani de la atentatul la Lockerbie


Dosarul Lockerbie a fost redeschis de curând. Mai multe ceremonii vor avea loc în Marea Britanie şi Statele Unite, în memoria victimelor.

Pe 21 decembrie 1988, cursa 103 a companiei Pan Am a decolat de la Londra cu destinaţia New York.

La bordul aeronavei erau 243 de pasageri, majoritatea americani şi britanici, dar şi 16 membri ai echipajului.

La o jumătate de oră de la decolare, aeronava a explodat în aer deaspra oraşului scoţian Lockerbie. O bombă ascunsă într-o valiză fusese detonată.

Câteva bucăţi din aeronavă au căzut peste un cartier, provocând decesul a altor 11 persoane.

Două persoane au fost judecate pentru tragedie, însă numai una a fost condamnată pe viață. Sentinţa a venit abia în 2001, la 13 ani de la producerea atentatului. Libianul a fost eliberat însă în 2009 din motive de sănătate. El a murit din cauza cancerului trei ani mai târziu.

Cel care ar fi stat la baza celui mai grav atentat din istoria Marii Britanii ar fi fost fostul dictator Muammar Gaddafi, înlăturat de la putere acum doi ani.


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează