Confidenţialitate


24.000 de hectare de păduri de fag din România-incluse în Patrimoniul Mondial Natural al UNESCO


24.000 de hectare de păduri de fag din România-incluse în Patrimoniul Mondial Natural al UNESCO

Peste 24.000 de hectare de păduri de fag din România au fost incluse în Patrimoniul Mondial Natural al UNESCO, cu prilejul celei de-a 41-a sesiuni a Comitetului, care s-a desfăşurat vineri la Cracovia (Polonia).

Dintre cele 24.679,4 hectare de păduri virgine de fag declarate sit al Patrimoniului Mondial Natural al UNESCO, 24.341,3 de hectare se află în proprietatea publică a statului şi administrate de Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, iar 338,1 se află în proprietate privată.

Cele şapte situri aflate în administrarea Romsilva sunt în Parcul Naţional Domogled – Valea Cernei, cu o suprafaţă de 10.321,7 hectare, în Parcul Naţional Semenic – Cheile Caraşului, cu 4.278,3 hectare, în Parcul Naţional Cheile Nerei – Beuşniţa, 4.294,2 de hectare, în Parcul Naţional Cozia, cu 3.411,1 hectare şi trei alte situri, Codrii seculari Slătioara, de 609,8 hectare, Groşii Ţibleşului, de 346,3 hectare şi codrii Strâmbu-Băiuţi, cu 630 de hectare. În plus, a fost selectat şi Codrul secular Şinca, de 338,1 hectare, aflat în proprietatea Primăriei Şinca din judeţul Braşov.

Iniţiativa includerii acestor situri în Patrimoniul Mondial Natural al UNESCO aparţine Ministerului Apelor şi Pădurilor, în urmă cu trei ani fiind semnat un protocol de colaborare cu Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare în Silvicultură ”Marin Drăcea” şi organizaţiile de mediu WWF – Programul Dunăre – Carpaţi şi Greenpeace România.

Partenerii în proiect au identificat iniţial 25 de situri, fiind selectate în final 8 situri valoroase.

Anul trecut, în luna septembrie, o echipă de specialişti ai Uniunii Internaţionale pentru Conservarea Naturii (IUCN), organizaţie mandatată de UNESCO să certifice aceste situri, a evaluat în teren toate aceste păduri.

”Este o veste foarte bună, fiind o recunoaştere a faptului că România deţine păduri extrem de valoroase, bine administrate şi protejate. Este un efort comun, o colaborare foarte bună între specialiştii Ministerului Apelor şi Pădurilor, specialiştii silvici şi organizaţiile de mediu, cărora le mulţumim pentru implicarea în acest proiect. Romsilva este angajată într-un amplu proces de identificare şi protejare a pădurilor valoroase de patrimoniu”, a transmis Dragoş Ciprian Pahonţu, directorul general al Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva.

Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva a inclus alte aproape zece mii de hectare de pădure în Catalogul Naţional al Pădurilor Virgine şi Cvasivirgine, procesul de identificare a altor păduri virgine fiind în derulare.


Ultimele stiri
Doctorul Cristian Andrei, cercetat în stare de libertate pentru viol, agresiune sexuală și exercitarea fără drept a profesiei…

Vicepremierul Oana Gheorghiu: Am alcătuit o listă de 22 de companii, incluse într-un proiect-pilot prin care evaluăm ce…

Doi administratori ai unei agenții imobiliare din București, reținuți pentru înșelăciune în formă continuată. Prejudiciul este estimat la…

Brăila: Un bărbat bolnav de listerioză a murit la Spitalul Clinic Județean de Urgență | AUDIO

Timiș: Cei trei suporteri răniți în accidentul rutier produs pe DN6, în apropiere de Lugoj, ar putea fi…

Ședință la Guvern privind bugetul Capitalei, după ce Ciprian Ciucu a reclamat că primăria are grave probleme financiare.…

Premierul Ilie Bolojan: „Am discutat astăzi cu domnul cancelar Merz despre creșterea investițiilor în domenii strategice.”/ „Un punct…

16 femei românce vor fi canonizate de Patriarhia Română. Ceremonia oficială este planificată pentru zilele de 5 și…

Vârstnicii cu pensii mai mici de 3.000 de lei ar putea primi și anul acesta un ajutor din…

Ce lucruri confisca Securitatea în comunism din pachetele pe care românii le primeau de la rudele din străinătate …