Confidenţialitate


200 de dosare penale și 400 de persoane cercetate în anchetele privind adeverințele false de vaccinare


200 de dosare penale și 400 de persoane cercetate în anchetele privind adeverințele false de vaccinare

Ministerul de Interne a anunțat bilanțul de până acum în cazul anchetelor privind eliberarea de adeverințe false de vaccinare: 200 de dosare penale și 400 de persoane cercetate.

Președintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiţă, consideră că vaccinarea fictivă, respectiv eliberarea certificatului de vaccinare fără administrarea serului unei persoane, trebuie sancţionată “cât mai drastic posibil”, arătând că este decredibilizată munca corpului medical, care se delimitează de astfel de practici.

“Este regretabil acest lucru, sunt situaţii punctuale. Corpul medical se delimitează clar de astfel de acţiuni care nu fac altceva decât să decredibilizeze toată munca colegilor noştri din această perioadă. Pe de altă parte, cred că astfel de acţiuni trebuie identificate şi sancţionate cât mai drastic posibil, însă fac apel la colegii noştri, personalul medical care primeşte astfel de solicitări, să anunţe instituţiile abilitate să ia măsuri în acest sens. Şi oamenii trebuie să înţeleagă că nu fac altceva decât să dea nişte bani, cumpărându-şi astfel un risc să se îmbolnăvească, să ajungă la spital şi chiar să-şi piardă viaţa”, a declarat, joi, Valeriu Gheorghiţă, în timpul unei vizite în Arad.

El a precizat că nu are semnale că astfel de fraude s-au întâmplat şi în cazul minorilor care au certificate de vaccinare.


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează