Confidenţialitate


2 tablouri de Adrian Ghenie, vândute cu peste 2,5 milioane de lire sterline  


2 tablouri de Adrian Ghenie, vândute cu peste 2,5 milioane de lire sterline  

Două tablouri semnate de pictorul român Adrian Ghenie au fost vândute, aseară, în cadrul licitaţiei de artă contemporană organizată de casa Sotheby’s, la Londra, cu suma totală de 2.530.000 de lire sterline, echivalentul a peste 3 milioane de euro.

”The Hunted” (2010) a fost achizitionaţă la preţul de 1.865.000 de lire (2.255.955 euro).

Autoportretul intitulat ”Self-portrait as a monkey” (2011) a fost adjudecată pentru 665.000 de lire sterline (804.402 euro).

În luna mai, lucrarea ”Self-Portrait as Vincent Van Gogh”, din 2012, s-a vândut, la New York, cu suma de 2.590.000 de dolari, de 8 ori valoarea estimată iniţial.

Licitaţia Contemporary Art Evening Auction de la Londra a cuprins 47 de lucrări de artă a câtorva dintre cei mai influenţi artişti ai secolelor XX-XXI şi a totalizat vânzări de 52.194.000 milioane de lire sterline.


Ultimele stiri
Meta și Google, găsite vinovate în procesul privind dependența tinerilor de rețelele sociale | AUDIO

Biletele de avion s-au scumpit de până la cinci ori în ultima lună din cauza creșterii prețului combustibilului…

Nu este o problemă în privința stocurilor de medicamente, dă asigurări ministrul Sănătății: „Cer apel la calm din…

Atenție la medicamentele vândute online: jumătate dintre acestea sunt false și pot afecta sănătatea, avertizează Organizația de Sterilizare…

Primarul general Ciprian Ciucu vrea comasarea unor instituții într-o singură structură care „să pună spațiul public la punct”.…

Galați: Jaf la Primăria din comuna Ivești. Hoții au tăiat cabluri, au distrus sistemul de supraveghere și au…

CCR a respins sesizările AUR cu privire la bugetul de stat pentru 2026 și bugetul asigurărilor sociale de…

Sondaj: Peste 40% dintre cetățenii Republicii Moldova ar vota pentru unirea cu România. Procentul celor care își exprimă…

Un serial nou „Harry Potter” va fi lansat de Crăciun pe HBO Max. Platforma descrie serialul ca fiind…

DEȘTEPTAREA: Adio, economisire clasică! Ce este „Soft Saving”, noul trend care îi face pe tineri să renunțe la…