Confidenţialitate


19 răniţi ai incendiului din club Colectiv rămân internaţi în spitale din ţară şi străinătate


19 răniţi ai incendiului din club Colectiv rămân internaţi în spitale din ţară şi străinătate

19 persoane rănite în incendiul izbucnit în clubul bucureştean Colectiv, la 30 octombrie, se mai află internate în spitalele din ţară şi din străinătate, potrivit unei centralizări a Ministerului Sănătăţii.

În Spitalul de Urgenţă şi CC Iliescu primesc îngrijiri două victime, una dintre acestea fiind în stare critică.

Până la ora actuală, au fost externate 79 de persoane care au primit îngrijiri medicale în unităţile sanitare din ţară.

În spitalele din străinătate se mai află internaţi 17 răniţi, dintre care 7 în Belgia, câte 3 în Germania şi Marea Britanie, 2 în Austria şi câte una în Israel şi Olanda. Starea tuturor pacienţilor este stabilă.

În urma incendiului din club Colectiv şi-au pierdut viaţa 63 de tineri.


Ultimele stiri
Președintele Nicușor Dan, prezent la Centenarul PNȚ. El susține că este importantă reafirmarea democrației | AUDIO

Pelerinaj la Iași: Peste 20 de mii de credincioși așteaptă să se închine la racla Sfintei Parascheva |…

Negocieri în impas privind viitorul buget al Uniunii Europene: Irlanda propune reduceri. Negociatorul-șef al Parlamentului European pentru bugetul…

Statele Unite vor importa motorină din Rusia. Decizia a fost criticată de președintele ucrainean Volodimir Zelenski | AUDIO

Achiziții de lux din bugetul ANM: sute de mii de lei pe parfumuri, haine și cosmetice. Ministra Mediului…

Brașov: Doi vârstnici dați dispăruți de familie au fost găsiți decedați într-o zonă forestieră | AUDIO

Dr. Mihaela Bilic: Mierea îngrașă la fel ca zahărul. Ce spune despre păstrarea corectă a unor alimente prin…

MApN avertizează asupra unei dezinformări privind încorporarea de urgență a tinerilor în Armată

Eurostat: România, pe primul loc în UE la vacanțele petrecute de cetățeni în propria țară | AUDIO

Administrația Trump impune sancțiuni împotriva Curții Penale Internaționale, instituție unde a lucrat Navi Pillay, câștigătoarea Nobelului pentru Pace.…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează