Confidenţialitate

19 județe afectate de ninsori. Zeci de drumuri sunt blocate și sute de localități, fără curent

Nouăsprezece judeţe din estul, centrul şi nordul ţării au intrat, joi dimineaţă, sub avertizare cod galben de ninsori, ploi şi vânt.

În regiunile estice şi centrale, cantităţile de apă vor depăşi 25 de litri pe metri pătrat, în Moldova, în Transilvania şi la munte va ninge, iar vântul va atinge la rafală viteze de 55-65 de kilometri pe oră.

Avertizarea a intrat în vigoare la ora 09.00 şi este valabilă până vineri, la ora 14.00, în judeţele Botoşani, Galaţi, Tulcea, Brăila, Dâmboviţa, Alba, Mureş, Cluj, Bistriţa-Năsăud, Maramureş şi unele zone din judeţele Hunedoara, Sibiu, Braşov, Harghita, Argeş, Prahova, Buzău, Gorj şi Vâlcea.

De joi, ora 18.00, până vineri, la ora 09.00, vor fi sub avertizare cod portocaliu judeţele Iaşi, Vaslui, Suceava, Neamţ, Bacău, Vrancea, Covasna şi unele zone din judeţele Harghita, Braşov, Sibiu, Argeş, Prahova şi Buzău.

Conform avertizării cod portocaliu, în cea mai mare parte a Moldovei vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare, local însemnate cantitativ, iar în zona de munte a judeţelor Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Argeş, Dâmboviţa, Prahova şi Buzău va ninge şi se va depune strat de zăpadă, local consistent.

Temporar, vântul va avea intensificări cu viteze de 50-60 de kilometri pe oră, iar pe crestele montane rafalele vor depăşi 70-80 de kilometri pe oră, viscolind zăpada.

Vremea va fi deosebit de rece pentru această perioadă în toate regiunile, iar în cursul nopţilor de joi spre vineri şi vineri spre sâmbătă, local, se va semnala brumă.

Iată, mai jos, situația pe câteva dintre județele afectate.

GORJ

Iarnă în toată regula în stațiunea montană Rânca din jud. Gorj. Stratul de zăpadă, după 24 de ore de ninsoare, ajuns la 50 cm.

Utilaje de deszăpezire acționând în județul Gorj, pe DN 67 C, Novaci-Ranca:

Fotografia de mai jos a fost surprinsă pe același drum:

VASLUI

Circulaţia pe DJ 244D Huşi – Iaşi este blocată din cauza ninsorii căzute în zonă. Masinile sunt intoarse din drum, iar utilajele de deszapezire incearca sa remedieze situatia. Peste 30 de localitati nu au energie electrica.

NEAMȚ

În judeţul Neamţ continuă să ningă, iar zăpada – care măsoară în unele locuri peste 20 de cm – continuă să dea bătăi de cap atît localnicilor cât şi autorităţilor.

În cursul dimineţii, la Dispeceratul 112 s-au înregistrat zeci de apeluri din partea şoferilor care au solicitat intervenţia utilajelor de deszăpezire în zonele unde maşinile derapează, cei mai mulţi dintre ei recunoscînd, însă, că au schimbat deja anvelopele de iarnă cu cele de vară şi au fost luaţi prin surprindere de vremea rea – transmite corespondentul Europa FM, Catrinel Cojocaru.

În toate localităţile, zeci de arboi s-au rupt sub greutatea zăpezii , iar în multe sate , în special în cele de pe pe Valea Muntelui,  zeci de localnici au făcut toată noaptea focuri la rădăcinile copacilor pentru a-i încălzi şi a încerca să le salveze roadele. Au fost şi mai multe accidente, cel mai grav dintre ele avînd loc în localitatea Girov, unde trei persoane au avut nevoie de intervenţia echipelor medicale, după ce autoturismul în care se aflau a fost izbit violent de o altă maşină care a derapat şi a luat foc.

În continuare, sunt zeci de localităţi care nu au energie electrică, pentru că viscolul a rupt mai multe reţele şi nu doar în Neamţ , unde la această ora sunt afectate 11 linii de medie tensiune şi 430 de posturi de transformare. Aceeaşi situatie este și în județul Botoşani, unde sunt afectate 51 de posturi de transformae, în județul Bacău – 7 linii de medie tensiune şi 191 de posturi de transformare, la Suceava – peste 165 posturi de transformare, la Iaşi – 115 şi la Vaslui peste 320 .

Meteorologii anunţă că avertizările de cod galben şi portocaliu rămîn valabile pînă vineri , cînd ninsorile şi viscolul şi-ar putea pierde din intensitate.

PRAHOVA

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova, pe lista localităților cu probleme provocate de vremea severă se află Câmpina, Vălenii de Munte, comunele aflate la limita cu județul Buzău, dar și în localtiățile mici de pe Valea Prahovei.

Dacă dimineață erau aproape 8000 de gospodării în tot județul care au rămas fără curent electric încă de miercuri seara, la această oră (13.00) doar aproximativ 1500 de case mai sunt afectate după ce punctele de transformare au fost distruse de copacii căzuți sub greutatea zăpezii sau din cauza viscolului – transmite corespondentul Europa FM, Diana Frâncu.

Cele mai grave situații sunt  la Câmpina, în curtea Spitalului de Psihiatrie Voila, unde un copac de mari dimensiuni s-a prăbșit peste clădirile unității medicale. Din primele informații pagubele sunt minore, nimeni nu a fost rănit, iar pacienții nu vor fi mutați în alte saloane. Acum pompierii intervin pentru a degaja trunchiul de copac căzut.

O situație similară este în comuna Jugureni, unde de asemena un copac s-a prăbușit și blochează circulația pe drumul județean din zonă. Aici intervenția este de durată, pentru că drumul nu este accesibl din cazua stratului mare de zăpadă iar pompierii se deplasează pe jos câțiva kilometri până în dreptul copacului căzut.

În ceea ce privește circulația în zona de munte, reprezentanții administrației județene anunță că deocamdată nu sunt alte drumuri blocate, însă au fost întâmpinate câteva probleme în zona stațiunilor de pe Valea Prahovei. În această dimineață a fost închis pentru o scurtă perioadă de timp drumul care leagă Sinaia de Târgoviște, din cauza unor brazi prăbușiți, însă la această oră se circulă pe acest traseu.

A rămas închis doar drumul care leagă stațiunea Sinaia de Cota 1400 și asta pentru că stratul de zăpadă depășește aici, pe alocuri chiar și jumătate de metru.
Pe Drumul Național se circulă în prezent în condiții de iarnă, după ce toată noaptea s-a acționat, în special pe tronsonul serpentinelor dintre Comarnic și Bușteni cu material antiderapant.

VRANCEA

Numărul localităților afectate de vremea rea crește de la o oră la alta. Dacă dimineață erau doar circa 1500 de gospodării afectate, acum vorbim deja despre zeci de mii de oameni care nu cu curent. Sunt 134 de sate din 16 comune rămase fără curent electric precum și alte 52 de sate din 15 comune afectate parțial de lipsa energiei electrice. Echipele Electrica sunt pe teren, dar fac față cu greu situației din cauza vremii nefavorabile și a volumului mare de muncă transmite corespondentul Europa FM, Claudia Toader. 

Pe de altă parte, zăpada și vîntul au distrus mii de copaci în tot județul. În Focșani, pompierii și muncitorii de la primărie abia fac față numărului de solicitări și intervin non-stop pentru degajarea arborilor ori crengilor căzute în tot orașul. La fel este în întregul județ, toate șoselele fiind pline pe margine de crengi rupte, care pun în pericol traficul rutier.

În zona de munte se intervine cu utilaje de deszăpezire, în timp ce la cîmpie nu se impune acest lucru, întrucît temperaturile sunt mai crescute, iar zăpada se topește pe carosabil. Vestea proastă de la meteorologi e că avertizarea cod portocaliu de ninsori și viscol pentru Vrancea a fost prelungită pînă mîine după-amiază.

BRAȘOV

Iarna s-a întors în forţă la munte. Lapoviţă, ninsoare, vânt şi temperaturi sub limita îngheţului. Este tabloul complet al acestui final de aprilie, în zonele de munte – potrivit corespondentului Europa FM, Cristina Nica.

La Braşov, primele probleme au apărut ieri, când mai mulţi arbori au fost doborâţi de vânt pe şosele sau pe liniile de cale ferată. Toate trenurile de pe ruta Braşov-Bucureşti au avut întârzieri, iar mulţi dintre şoferii, care au vrut să circule între staţiuni, au fost nevoiţi să se întoarcă din drum.

În Braşov, au fost înregistrate mai multe pene de curent, iar pompierii au intervenit pentru îndepărtarea unor acoperişuri smulse de vânt. De dimineaţă, s-a circulat greu pe toate drumurile judeţene şi naţionale. Utilajele de deszăpezire au acţionat atât pe şoselele din oraş, cât şi pe drumurile din afară Braşovului. Frigul şi vremea rea au făcut că autorităţile locale să amâne cu o săptămâna sărbătoarea planificată în acest weekend. Zilele Braşovului şi paradă junilor, la care în fiecare an iau parte mii de turişti, au fost replanificate pentru perioada 28-30 aprilie.

MARAMUREȘ

În Maramureş atât muncitorii de la Drumurile Judeţene, cât şi cei de la Drumurile Naţionale se află în acest moment în teren, acţionând cu utilajele din dotare. A fost suplimentat stocul de material antiderapant, pentru Pasul Prislop s-au pregătit 100 de tone iar pentru Pasul Gutâi 250 de tone – relatează corespondentul Europa FM, Mica Șvab.

În continuare 6 muncitori supraveghează aceste zone pentru că există risc să cadă copaci pe carosabil, la fel cum s-a întâmplat în cursul dimineţii. În prezent se acţionează cu 4 utilaje de deszăpezire şi o freza de capacitate mare iar dacă va fi cazul se vor aduce şi utilaje de la Regională Cluj. În oraşul Borşa ninge viscolit de ieri dimineaţă iar stratul de zăpadă a ajuns la 60 de centimetri, însă nu există probleme pe drumurile de acces, situaţia fiind monitorizată în permanentă.

Probleme sunt doar pe Drumul Naţional 18 în Pasul Prislop în zona Borşa – Carlibaba unde sunt în curs de derulare lucrări la carosabil iar muncitorii fac cu greu faţă activităţii de înlăturare a zăpezii.

Conducătorii auto sunt avertizați să respecte măsurile necesare traficului în condiții de iarnă, să reducă viteza de deplasare şi să circule cu atenţie sporită la apropierea de trecerile pentru pietoni si totodata să-și echipeze corespunzător autovehiculele cu lanțuri pentru a putea circula în siguranță.

ARGEȘ

În Munţii Făgăraş zăpada a fost viscolită şi spre văi, astfel încât, în zona cabanei Capra la 1550 m altitudine, stratul proaspăt nins atinge 30 cm.
Riscul de avalanşă este de gradul 4, la altitudini de peste 1700 de metri, astfel că toate traseele montane din judeţul Argeş, sunt și vor rămâne închise – transmite corespondentul Europa FM, Ana Sorescu.

Salvamont Argeş atenționează schiorii de free ride şi pe cei care practică schiul de tură că, în următoarele zile, riscul de avalanșă va fi mare, întrucât zăpada depusă la altitudinea de 2000 de metri este troienită şi ca urmare există formațiuni instabile, care se pot desprinde chiar și la încărcări ușoare sau spontan.

Sfatul Salvamont Argeş pentru cei care îşi vor petrece sejurul în zona montană argeşeană este să nu încerce să urce pe traseele închise şi să ceară informaţii salvatorilor montani din zonă sau la Dispeceratul National Salvamont, formând 0SALVAMONT.

Vremea rea din ultimele ore a stricat şi planurile comercianţilor care au sosit la Piteşti pentru Simfonia lalelelor. Vântul puternic a smuls corturile în care florarii şi-au expus florile. Dacă vremea rea continuă şi vineri, există riscul de a fi anulată parada florilor dar şi crosul lalelelor.

Buzău

După câteva ore de ninsoare, stratul de zăpadă măsoară de la unu la 16 centimetri în diferite localități ale județului Buzău. Cel mai mult a nins la munte unde s-a și așternut un strat consistent de omăt, fiind înregistrate temperature negative, la primele ore – potrivit corespondentului Europa FM, Cătălina Jingoiu. 

Drumarii au scos utilajele de deszăpezire și au împrăștiat zeci de tone de material antiderapant, în special în zonele de munte.

robleme a creat și vântul puternic care a atins la rafală 40 chiar 50 de kilometric pe oră. În 18 comune și două orașe s-au înregistrat avarii la rețelele de alimentare cu energie electric iar societatea furnizoare a trimis în teren 20 de echipe care intervin pentru remedierea problemelor.