Confidenţialitate


166 de români se află în carantină din cauza coronavirusului


166 de români se află în carantină din cauza coronavirusului

În acest moment, în România, în carantină, într-un centru al statului se află șase români, cei care au venit de pe nava Diamond Princess. Ei se află într-o locaţie din capitală.

Alţi 160 de români se află în carantină la domicilii.

Deocamdată, în România, nu există cazuri confirmate de corinavirus, însă cele 166 de persoane aflate în carantină sunt monitorizate.

Șase într-un centru secret, în Bucureşti şi 160 în ţară, la domiciliu. Toţi au venit din China.

Potrivit unor surse din cadrul Ministerului Sănătăţii, cele 160 de persoane sunt verificate de angajaţi al Direcţiilor de Sănătate Publică, telefonic sau personal, pentru a afla dacă au sau nu simtome de pneunomie cauzată de coronavirus.

Astăzi, la Ministerul Sănătăţii şi la Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă au loc mai multe şedinţe şi este de aşteptat că Direcţiile de Sănătate Publică să intre într-un program permanent, special, astfel încât angajaţii să fie disponibili non stop în vămi, aeroporturi şi oriunde va fi nevoie.

DSP urile nu au personal suficient, însă aceleaşi surse au precizat pentru Europa FM că vor fi detaşaţi angajaţi de la alte unităţi sanitare.


Ultimele stiri
Premierul Luca Niculescu, despre oprirea Unității 1 de la Cernavodă: „A fost un incident tehnic, venit după trei…

România în Direct. Ce l-ați întreba pe Nicușor Dan?

Noi negocieri de pace între Rusia și Ucraina, la Abu Dhabi. SUA spun că au identificat diferențele care…

Bulgaria: 11 morți după două accidente rutiere pe ambele sensuri ale unei autostrăzi din sud-estul țării. Un român,…

Un nou candidat în cursa pentru preşedinţia Franţei: judoka Teddy Riner. Sportivul are în palmares 5 medalii de…

Reacții politice după ce Ilie Bolojan a anunțat că liberalii care au contestat în instanţă deciziile Congresului vor…

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV şi SRR

Comisia Europeană vrea să combată practicile manipulative din mediul online. Între ele, tehnicile de design ce manipulează utilizatorii…

Mihaela Nabăr atrage atenția asupra bullyingului în școli: „Degeaba lucrăm cu copilul dacă nu intervenim asupra profesorului și…

Actorul Russell Brand, condamnat la zece ani și șase luni de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale |…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează