Confidenţialitate


163 de ani de la Mica Unire: MApN organizează ceremonii militare şi religioase


163 de ani de la Mica Unire: MApN organizează ceremonii militare şi religioase

Ministerul Apărării Naţionale organizează luni, în garnizoanele în care există monumente dedicate Unirii Principatelor, ceremonii militare şi religioase cu ocazia sărbătoririi a 163 de ani de la înfăptuirea Unirii Principatelor Române.

La Bucureşti, de la ora 11.00, la Mormântul Ostaşului Necunoscut, din Parcul Carol I, va avea loc o ceremonie în cadrul căreia vor fi decorate Drapelele de Luptă ale Brigăzii 282 Blindată “Unirea Principatelor”, Brigăzii 8 Rachete Operativ Tactice “Alexandru Ioan Cuza” şi Batalionului 284 Tancuri “Cuza Vodă”, informează MApN.

De asemenea, de la ora 12 și 30 de minute, la Monumentul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, din Dealul Patriarhiei Române, va avea loc o ceremonie de depunere de coroane de flori, în organizarea Prefecturii Capitalei şi a MApN.

Un moment dedicat Zilei Unirii Principatelor se va desfăşura, de la ora 14.00, şi la Muzeul Militar Naţional “Regele Ferdinand I”, din Bucureşti. Cu acest prilej, va avea loc vernisajul expoziţiei intitulate “Armata Română în epoca Principelui Alessandru Joan 1”.

În fiecare an, la 24 ianuarie, românii sărbătoresc Unirea Principatelor Române din anul 1859, realizată sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, un act de voinţă politică al liderilor din cele două principate româneşti (Moldova şi Ţara Românească) şi prima etapă în crearea statului unitar român modern.

Ziua de 24 ianuarie 1859, ziua alegerii lui Alexandru Ioan Cuza la Bucureşti ca domnitor al Ţării Româneşti, după ce la 5 ianuarie fusese ales la Iaşi domnitor al Moldovei, este ziua când s-au împlinit aspiraţiile naţionale ale revoluţionarilor de la 1848 care înscriseseră în programele lor idealul unirii Principatelor drept “cheia de boltă fără de care s-ar prăbuşi întreg idealul naţional”, reaminteşte MApN.

Actul istoric al Unirii de la 24 ianuarie 1859, despre care Mihail Kogălniceanu spunea că este “actul întregii naţiuni române”, a rămas un moment decisiv în istoria românilor, pentru că recunoaşterea internaţională a Unirii şi măsurile adoptate în anii care au urmat au dus la obţinerea şi recunoaşterea independenţei României în anii 1877 – 1878 şi la îndeplinirea idealului naţional de unire a tuturor românilor în 1918. În egală măsură, momentul 24 ianuarie 1859 a fost primul pas făcut de naţiunea română pe drumul modernităţii şi al integrării europene.


Ultimele stiri
Brașov: Reacția conducerii IAR Ghimbav după protestele angajaților față de blocarea creșterilor salariale

Sebastian Stan, despre rolul său din „Fjord”: „A dat un sens mai profund legăturii mele cu România și…

Academia Europa FM. Ce știe copilul tău despre istoria Holocaustului în România? Invitat este Marius Cazan, cercetător la…

Scumpiri la gaze și energie electrică. Explicații, pe larg, de la conducerea Ministerului Energiei: „România are o oarecare…

Franța: Directorul și o profesoară, împușcați într-o școală gimnazială. Un elev de 14 ani a fost arestat

Covasna: Primarul din Sfântu Gheorghe cere FRF să impună sancțiuni după scandările xenofobe și antimaghiare de la meciul…

Dosarul exploziei de la Crevedia ajunge la judecată, după trei ani. Păgubiții cer daune de peste 50 de…

Luca Niculescu: „Ne dorim să existe un acord între partidele politice. Am vorbit şi cu domnul Pambuccian şi…

Arabia Saudită amenință cu represalii după atacurile Houthi asupra aeroporturilor și instalațiilor petroliere

Germania: Ministrul de Interne avertizează: „Războiul din umbră” împotriva țării depășește amploarea Războiului Rece. Nevoia întăririi serviciilor de…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează