Confidenţialitate


14 locatari dintr-un bloc din zona Eroilor, evacuați; RATB are traseu deviat


Structura de rezistență a unul bloc din zona Eroilor, ar putea fi afectată, după ce, ieri, s-a surpat șoseaua, din cauza lucrărilor de la metroul spre Drumul Taberei. 14 locatari ai blocului au fost evacuați și au petrecut noaptea la rude sau la hotel.  Traficul în zonă e închis timp de o lună până se reface asfaltul. Afectate sunt bulevardele Eroilor și Eroii Sanitari.

Constructorul a anunțat că a asigurat perimetrul și ”nu există risc de prăbuşire”, zona fiind monitorizată atent.

Circulația metroului nu este afectată, iar constructorul caută soluții de consolidare a terenului, a declarat Marin Aldea, directorul interimar al Metrorex. De asemenea, Aldea a spus că asemenea incidente au mai avut loc și în alte orașe mari europene în timpul unor astfel de lucrări.

Și RATB are un traseu deviat pentru că autobuzele nu pot circula pe bulevardele Eroilor și Eroii Sanitari. De asemenea, vor circula mai multe autobuze pe traseu în zonă.

Constructorul metroului va plăti toate costurile de refacere a drumului.

 


Ultimele stiri
Dr. Mihaela Bilic, despre suplimentele alimentare: ce trebuie să știe consumatorii

CCR dezbate pe 18 noiembrie sesizarea președintelui Nicușor Dan privind declararea ca municipiu a orașului Voluntari | AUDIO

Alexandru Toader, fiul lui Tudorel Toader, reținut pentru 24 de ore. Este acuzat că ar fi hărțuit sexual…

Guvernul anunță șapte măsuri pentru prevenirea violenței în școli | AUDIO

Vrancea: Proteste la adăpostul de câini din Suraia, redeschis după neregulile descoperite în iarnă | AUDIO

MyCNPP, aplicația lansată de Casa de Pensii. Pensionarii și persoanele asigurate își pot verifica online datele despre pensie…

Atacul cu drone asupra unei nave în Marea Neagră. Cinci dintre cei nouă marinari salvați, duși la spital.…

CSM, reacție după decizia CEDO privind plata eșalonată a drepturilor salariale ale magistraților | AUDIO

Peste 350 de participanți la a doua ediție a Forumului privind Statul de Drept, organizat la București. Independența…

Președintele ANRE dezminte informațiile conform cărora salariile angajaților ar fi fost majorate: „Niciun salariu din Autoritatea de Reglementare,…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează