Confidenţialitate


13 percheziții în dosarul deschis după violențele de la începutul lunii din Piața Victoriei


13 percheziții în dosarul deschis după violențele de la începutul lunii din Piața Victoriei

Procurorii și polițiștii au făcut, joi dimineața, 13 percheziții în București în dosarul deschis ca urmare a violențelor din noaptea de 01 spre 02 februarie înregistrate în Piața Victoriei, fiind identificate mai multe persoane suspectate că au participat la evenimente.

În urma cercetărilor efectuate până la această dată şi în baza colaborării cu Inspectoratul General al Jandarmeriei Române au fost identificate mai multe persoane, despre care există date şi indicii că au participat la acţiunile violente menţionate. Cu ocazia percheziţiilor efectuate în această dimineaţă au fost găsite şi ridicate peste 3.000 materiale pirotehnice ce urmează a fi expertizate, se arată într-un comunicat de Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.

Mai multe persoane vor fi audiate în această cauză.

După incidente, procurorii au audiat zeci de persoane, unii dintre participanții fiind puși sub învinuire.


Ultimele stiri
Încă o navă a fost lovită de drone în Marea Neagră, la aproximativ 13 mile marine de Constanța.…

România în Direct. Părinți versus copii. Când ți-a spus „mi-ai distrus viața”?

Apărarea României nu mai poate fi privită ca o chestiune teoretică, spune președintele Nicușor Dan: „România a înțeles…

Universitatea Craiova a învins-o pe Inter d’Escaldes cu 3-1 în Conference League. Filipe Coelho: „O victorie corectă” |…

SUA: Mai multe bănci au blocat acțiunile agenților AI după ce au efectuat tranzacții neautorizate în conturile clienților…

Unul dintre bodyguarzii lui Georgescu, audiat la DIICOT în dosarul microfoanelor din vila de la Mogoșoaia

Bulgaria: Bulgarii, chemați la urne pentru alegeri prezidențiale, pe fondul temerilor legate de securitate | AUDIO

Ilfov: Bărbat, cercetat după ce ar fi efectuat acte medicale fără a fi medic, în ultimii trei ani

Călin Georgescu, adus la Curtea de Apel București. Judecătorii nu au căzut de acord în cazul fostului candidat…

Procurorul general cere măsuri urgente după incidentele violente din școli: „Semnalele de alarmă nu trebuie ignorate până în…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează