Confidenţialitate

Începe procesul Colectiv

La Judecătoria Sectorului 4, începe judecarea pe fond  a dosarului Colectiv.

Cei 3 patroni ai clubului bucureştean, mistuit de flăcări pe 30 octombrie 2015, sunt acuzaţi de ucidere din culpă şi vătămare corporală.

64 de tineri au murit în urma incendiului, iar alţi aproape 200 au fost răniţi. Un pirotehnist şi patroana firmei care a furnzat artificiile folosite în club, în seara fatidică, sunt de asemenea judecaţi.

Dosarul a ajuns în instanţă în aprilie anul trecut. După aproape şase luni în care a fost în procedură de cameră preliminară, Judecătoria Sectorului 4 a dispus începerea judecării pe fond, respingând toate excepţiile privind regularitatea actului de sesizare a instanţei şi legalitatea administrării probelor.

Decizia a fost contestată de inculpaţi la Tribunalul Bucureşti, care, pe 29 decembrie, a respins definitiv toate contestaţiile, stabilind că sunt nefondate şi că dosarul nu trebuie retrimis procurorilor Parchetului instanţei supreme pentru refacerea rechizitoriului.

Așadar, vor fi menţinute toate probele depuse de procurori, printre care imagini video înregistrate în seara zilei de 30 octombrie 2015 în clubul Colectiv, expertize în incendii şi construcţii, procese-verbale de redare a imaginilor şi de redare a unor convorbiri telefonice.

În acest dosar, s-au constituit părţi civile 139 de persoane, 11 spitale şi cinci instituţii.