Confidenţialitate


Amnesty International cere autorităților din România să renunțe la referendumul privind familia


Amnesty International cere autorităților din România să renunțe la referendumul privind familia

Organizaţia Amnesty International va cere autorităţilor române să renunţe la referendumul care propune ca familia să fie definită în Constituţie drept “uniunea dintre un bărbat şi o femeie” şi nu “între soţi”, aşa cum este acum.

O astfel de interdicţie explicită ar face dificilă, dacă nu chiar imposibilă, orice schimbare a legii pe termen lung în favoarea cuplurilor de homosexuali, spun cei care se opun iniţiativei.

Reprezentanții Amnesty International pentru Europa au declarat pentru presa internațională ca o astfel de prevedere ar încuraja homofobia, discriminarea și “ar încălca normele internaţionale în domeniul drepturilor omului”, fiind un “pas înapoi clar pentru România”.

Organizația va trimite astăzi o scrisoare Curţii Constituţionale pentru a “încerca să împiedice această consultare”.

Cei nouă judecători ai Curţii urmează să se pronunţe luni asupra initiațivei care ar putea fi supusă votului popular pe 7 octombrie.

Pentru ca referendumul să fie valabil, prezența la vot trebuie să ajungă la 30% din cei 18,9 milioane de români cu drept de vot.


Ultimele stiri
Programul de guvernare, depus de Siegfried Mureșan la Parlament: reducerea numărului de parlamentari, eventuala reducere a TVA la…

Dr. Mihaela Bilic, despre „mâncatul preventiv”: „Foamea este o senzație care se educă”

Presa de stat din Rusia a publicat și apoi a șters un articol despre un posibil atac militar…

De ce funcția Free Spins diferă de la un furnizor la altul (P)

România – Suedia, în Nations League, se joacă vineri seară pe arena din Stockholm | AUDIO

Ucraina va putea produce rachete Patriot. Volodimir Zelenski: Trump a luat decizia finală | AUDIO

UPDATE. Premierul desemnat depune sâmbătă, la Parlament, programul de guvernare. Lista miniștrilor propuși de PNL, USR și UDMR…

Oradea: Încep înscrierile pentru programul de meditaţii gratuite. 100 de elevi vor beneficia de sprijin | AUDIO

Câți bani intră, în medie, într-o gospodărie din România și pe ce se duc. Venitul mediu în primul…

Tot mai mulți români caută un al doilea job. Aplicările pentru posturi part-time au crescut cu 13% de…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează