Confidenţialitate


Zona euro se îndreaptă către prima recesiune sub formă de W din ultimii ani | AUDIO


Zona euro se îndreaptă către prima recesiune sub formă de W din ultimii ani | AUDIO

E vorba de două scăderi successive ale economiilor, potrivit unui sondaj Reuters făcut în rândul economiştilor.

Dacă luna trecută previziunile pentru zona euro indicau o revenire a economiei, acum specialiştii se aşteaptă la o reducere cu 2 procente şi jumătate în ultimul trimestru al anului. Asta după ce în trimestrul anterior a fost o creştere de peste 12 procente.

Cu noi carantine şi restricţii extinse pentru a limita infecţiile COVID-19, peste 80% dintre cei chestionaţi în sondajul Reuters spun că economia zonei euro se va contracta din nou.

În cazul Germaniei, cea mai mare economie din regiune, banca naţională avertiza că ar urma o stagnare sau chiar scădere în ultimul trimestru în urma noilor restricţii.

Şi în Franţa Produsul Intern Brut s-ar putea contracta cu 4,5% în această perioadă.

Sondajul mai arată şi că redresarea de anul viitor va fi mai modestă decât se anticipa, în ciuda aşteptărilor privind stimulente monetare suplimentare de 500 miliarde de euro.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.
  • Ani Sandu 

Ultimele stiri
Valentin Mihăilă şi Nicolae Stanciu, indisponibili pentru meciurile României din Liga Naţiunilor

Procesul în care Călin Georgescu cere să iasă din arest se reia luni

Intrarea în funcţiune a Unităţii 2 a Centralei de la Cernavodă, estimată pentru marţi

Referendum local la Răşinari / Peste 98% dintre localnici au votat împotriva deschiderii unei exploatări miniere | AUDIO

POLONIA: Autorul atacului armat de la Cracovia a murit la spital

PNL dă în judecată foștii lideri ai partidului pentru recuperarea sumelor provenite din datorii și contracte încheiate cu…

Ursula von der Leyen, în vizită la Bucureşti / Are întâlniri cu preşedintele Nicuşor Dan şi cu premierul…

Vot în Camera Deputaților privind înființarea unei comisii de anchetă parlamentară Mykonos-Nordis | AUDIO

Guvernul ar putea modifica ajutorul de 50 de lei pentru factura la curent | Ministrul Energiei propune înființarea…

Report de peste 3,47 milioane de lei la Loto 6/49, la tragerea de duminică



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează