Confidenţialitate


Ziua decisivă pentru războiul intern din PSD


Ziua decisivă pentru războiul intern din PSD

Social-democraţii se reunesc, vineri, la orele prânzului, în Comitetul Executiv Naţional pentru a tranşa actuala criză internă. Şedinţa a fost convocată în regim de urgenţă de liderul Liviu Dragnea, căruia vicepreşedinţii Gabriela Firea, Paul Stănescu şi Adrian Ţuţuianu i-au cer – într-o scrisoare publică – demisia din funcțiile deținute.

Celor 3 pucişti li s-ar fi alăturat şi alţi parlamentari ai PSD.  Contestatarii şi susţinătorii lui Liviu Dragnea se vor confrunta direct.

Pentru ca Liviu Dragnea să rămână fără sprijinul politic al colegilor, mai mult de jumătate dintre cei 68 de membri ai CExN trebuie să voteze “pentru”.

Aflat la Brăila, unde s-au desfăşurat alegeri pentru şefia organizaţiei judeţene, câştigate de fostul premier Mihai Tudose, vicepremierul Paul Stănescu a declarat că obiectivul celor care cer lui Liviu Dragnea să demisioneze, între care se regăseşte şi el, este menţinerea guvernării şi a coaliţiei cu ALDE.  Potrivit lui Paul Stănescu, se impune şi o remaniere a executivului, subiectul fiind discutat deja cu premierul Viorica Dăncilă, propusă totodată pentru a asigura interimar şefia PSD, până la un ipotetic congres extraordinar.

Ministrul Turismului, Bogdan Trif, care este şi lider al PSD Sibiu, preciza aseară că – potrivit statutului – în Comitetul Executiv Naţional nu se va putea pune, totuși, problema demiterii lui Liviu Dragnea, pentru că acesta a fost ales în urma unor alegeri interne.

Preşedinte al organizaţiei PSD Botoşani, senatorul Doina Federovici, a făcut un apel la unitate către liderii centrali ai formaţiunii. În opinia sa, disputele interne din PSD trebuie să înceteze, pentru ca partidul să pună în practică programul de guvernare şi să se pregătească pentru alegerile de anul viitor.

Între cei care vor absenta de la şedinţă se numără vicepreşedintele Mihai Fifor. În calitatea de ministru al Apărării, acesta se află într-o vizită în Statele Unite. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Fifor îşi exprima sperana că PSD va rămâne “o mare familie”, iar soluţiile pentru orice fel de nemulţumire se discută şi se rezolvă în interior.


Ultimele stiri
Premierul Ilie Bolojan: În condițiile în care criza din Golf continuă, vom avea o ușoară creștere a inflației…

Nicușor Dan exclude varianta unui guvern fără PSD: Nu cred că este o soluție potrivită pentru momentele pe…

Pădurarul Aurel Frandeș, despre cele două fetițe dispărute din Târnăveni: Le-am găsit în pădure, plângeau. Le-am transportat în…

Controverse după „Marșul pentru Viață”. Nicu Ștefănuță, despre cine se află în spatele acțiunilor anti-avort: „Este vorba despre…

Reacții dure de la partidele aflate la guvernare privind legalizarea omagierii criminalilor de război și a figurilor legionare.…

Galați: Percheziții la Grădina Zoologică, în cazul unui angajat suspectat că ar fi furat alimentele destinate hrănirii animalelor…

Cel mai înalt pod suspendat din Europa va fi construit în comuna Parva, Bistrița-Năsăud | AUDIO

Mureș: Fetițele de patru și cinci ani, dispărute în Târnăveni, găsite în siguranță, anunță MAI

Academia Europa FM. Ce nu ne spune mișcarea anti-avort? Răspunde Nicu Ștefănuță, vicepreședintele Parlamentului European

Liderul senatorilor USR, Sorin Șipoș, acuză PSD că blochează eliminarea pensiilor speciale ale aleșilor locali | AUDIO