Confidenţialitate


Joi, 7 august 2025, zi de doliu național pe teritoriul României, în memoria fostului președinte Ion Iliescu


Joi, 7 august 2025, zi de doliu național pe teritoriul României, în memoria fostului președinte Ion Iliescu

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ziua de joi, 7 august 2025, a fost declarată zi de doliu național pe teritoriul României, în memoria fostului președinte Ion Iliescu, anunță Guvernul într-un comunicat de presă.

„Ion Iliescu a deținut funcția de președinte al României în mandatele 1990–1992, 1992–1996 și 2000–2004, fiind o personalitate marcantă în viața politică postdecembristă. A avut un rol important în perioada de tranziție de la regimul comunist la democrație, fiind primul președinte ales după Revoluția din 1989. În timpul mandatului său, România a adoptat o nouă Constituție (1991), au fost puse bazele instituțiilor democratice și au fost inițiate reforme politice și economice”, transmite Guvernul României.

Ce înseamnă zi de doliu național

„În conformitate cu prevederile legale în vigoare, în ziua de doliu național, toate instituțiile și autoritățile publice centrale și locale vor arbora drapelul României în bernă. De asemenea, drapelul național în bernă se va arbora la sediile partidelor politice, organizațiilor sindicale și patronale, instituțiilor de învățământ de orice grad, instituțiilor de cultură și misiunilor diplomatice ale României, la punctele pentru trecerea frontierei, în aeroporturi, porturi, gări și autogări, precum și ca pavilion pe navele de orice fel și pe ambarcațiuni ce navighează sub pavilion românesc. Aceeași obligație revine și persoanelor fizice, dacă arborează drapelul României la domiciliu sau la reședință. Totodată, posturile de radio și televiziune, precum și instituțiile de cultură își vor adapta programul difuzat și activitățile organizate în mod corespunzător acestei zile”, detaliază Guvernul României, în comunicat.


Ultimele stiri
Președintele Nicușor Dan, după respingerea Guvernului Mureșan: Luni, după consultări cu partidele, voi desemna un nou premier

Care a fost atmosfera din Parlament în timpul votului pentru Guvernul Mureșan | AUDIO

Aeronava Flydubai, care și-a schimbat direcția de zbor, ar fi fost ținta unui atac terorist. Netanyahu: „Unul dintre…

Giurgiu: șoferii, atenționați asupra mesajelor false privind plata unor amenzi sau tarife de parcare restante | AUDIO

Piața Victoriei. Ce urmează pentru PSD, PNL și USR și care este strategia președintelui Nicușor Dan? Răspunde analistul…

Românii ar putea retrage de la bancomatele oricărei bănci suma dorită | AUDIO

Managerii se așteaptă la noi scumpiri în următoarele trei luni. Prețurile cresc în construcții, industrie, servicii și comerț…

Cum, când și din ce fel de recipient se bea „cafeaua perfectă”: gustul nu depinde doar de boabe…

Sorin Grindeanu, după respingerea Guvernului Mureșan: „România a pierdut încă 10 zile din cauza orgoliilor liderilor PNL și…

Siegfried Mureșan, prima reacție după ce Guvernul a fost respins de Parlament: „partidele care au declanșat criza politică…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează