Confidenţialitate


Zi de BINE: “Zâna Merciluţă”, proiectul unor medici stomatologi voluntari care repara dinții copiilor din sate izolate | VIDEO


Zi de BINE: “Zâna Merciluţă”, proiectul unor medici stomatologi voluntari care repara dinții copiilor din sate izolate | VIDEO

“Și gura până la urechi cine mai are dinții pe poziție! Din ce am văzut recent într-un material Recorder, 90% din români au probleme de sănătate dentară, iar în mediul rural, unde există un singur medic stomatolog la 4.600 de locuitori, situația e catastrofală. Copii fără o minimă educație în ce privește sănătatea dentară cresc din primii ani cu dinți cariați, precursori ai unor probleme grave. Cine și-a făcut vreodată un implant știe prea bine despre ce vorbesc!

„Zâna Merciluţă“ este unul din proiectele care încearcă să prevină asta. O echipă de medici stomatologi voluntari se urcă într-o dubă echipată cu toate frezele și dispozitivele unui cabinet stomatologic și pleacă prin satele României pentru a repara dinții copiilor care trăiesc în locuri izolate și oricum nu și-ar permite să meargă la dentist la oraș.

Operațiunea e așa rodnică încât Zâna Merciluță a reușit să își extindă operațiunile la două dube și la un sediu permanent la Iași, care să deservească comunitățile din zonă. PONT: chiar zilele astea caută oameni care să se alăture echipei. În plus, cele 2 cabinete stomatologice pe 4 roți au primit upgrade-uri care au permis extinderea serviciilor de medicină preventive oferite la screening oftalmologic, diabet și boli de nutriție pentru copii, părinți și bunici.

Zic de Bine despre oamenii care lucrează cu mare bucurie pentru ca toți copiii de la sate să poată râde cu gura până la urechi, așa cum îi șade bine oricărui copil!

Dacă știți și voi vreo inițiativă locală despre care merită vorbit, un om fain care face lucruri care inspiră sau dacă puneți la cale vreo faptă bună, care are nevoie de susținere, scrieți-ne iute la zidebine@zidebine.ro”, a spus Melania Medeleanu la Zi de Bine.

 


Ultimele stiri
ANM: Vreme caldă cu maxime ce vor ajunge la 25 de grade în Bucureşti, în următoarele zile

Diana Şoşoacă, trimisă în judecată – acuzată că a ameninţat doi poliţişti: ”Dacă nu oi pune eu bâta…

Senat: Moţiunea simplă iniţiată de AUR împotriva ministrului Finanţelor – dezbătută şi votată miercuri

Jurnalistul Ovidiu Vanghele nu va mai fi primit la conferințele de presă de la Cotroceni pe motiv că…

Reacții din rândul magistraților, după ce Nicușor Dan le-a cerut dovezi referitoare la abuzurile din justiție. Aceștia acuză…

Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează