Confidenţialitate


Zi de BINE: Românii oferă cu val de Bine refugiaților ucraineni | AUDIO


Zi de BINE: Românii oferă cu val de Bine refugiaților ucraineni | AUDIO

“Într-o sacoşă de rafie, Irina duce un pachet cu haine pentru „un băiat din satul nostru, care a fugit noaptea, înainte să dea legea cu mersul la război. A fugit cu hainele de pe el şi atât. I-au trimis ai lui haine, să aibă de schimb.”

Câteva schimburi de haine și ceva de mâncare. Atât au luat în valiză și primii refugiați care au ajuns în campusul studențesc al Universității Dunărea de Jos din Galați. Un cuplu de vârsta a doua. În urmă au lăsat o gospodărie mare cu 60 de familii de albine, un tractor și zeci de hectare de pământ, într-o localitate la 100 de kilometri de Odesa.

El are 59 de ani și în urma lor au mai apucat să treacă două mașini până ce granița s-a închis pentru bărbații sub 60 de ani.

Inclusiv pentru unicul lor fiu, care a rămas dincolo de graniță. Ei s-au grăbit să o scoată din țară pe bunica, care merge în baston și până una, alta, au rămas fără fiu. Voi ne priviți ca pe niște eroi, dar noi nu ne simțim așa, mărturisesc toți părinții îndurerați.

Zeci de mii de familii din Ucraina trăiesc, simultan, drama războiului și a despărțirii. Zeci de mii de români îi așteaptă în vămi, în orașe din jur și de mai departe, în hoteluri, restaurante și magazine, cu lacrimi în ochi și inimi frânte, dar cu brațele deschise. Gata să ofere casă, masă și orice altceva de care ar avea nevoie un om fugit din calea războiului. Nu ne-a cerut nimeni, dar românii îl oferă cu drag – un val de Bine”, a spus Melania Medeleanu la Zi de Bine.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Foto: Adriana Neagoe/ Inquam Photos


Ultimele stiri
Dr. Mihaela Bilic, despre suplimentele alimentare: ce trebuie să știe consumatorii

CCR dezbate pe 18 noiembrie sesizarea președintelui Nicușor Dan privind declararea ca municipiu a orașului Voluntari | AUDIO

Alexandru Toader, fiul lui Tudorel Toader, reținut pentru 24 de ore. Este acuzat că ar fi hărțuit sexual…

Guvernul anunță șapte măsuri pentru prevenirea violenței în școli | AUDIO

Vrancea: Proteste la adăpostul de câini din Suraia, redeschis după neregulile descoperite în iarnă | AUDIO

MyCNPP, aplicația lansată de Casa de Pensii. Pensionarii și persoanele asigurate își pot verifica online datele despre pensie…

Atacul cu drone asupra unei nave în Marea Neagră. Cinci dintre cei nouă marinari salvați, duși la spital.…

CSM, reacție după decizia CEDO privind plata eșalonată a drepturilor salariale ale magistraților | AUDIO

Peste 350 de participanți la a doua ediție a Forumului privind Statul de Drept, organizat la București. Independența…

Președintele ANRE dezminte informațiile conform cărora salariile angajaților ar fi fost majorate: „Niciun salariu din Autoritatea de Reglementare,…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează