Confidenţialitate


Zi de BINE: Cum a fost în prima tabără din România pentru pacienți cu Alzheimer și aparținători | AUDIO


Zi de BINE: Cum a fost în prima tabără din România pentru pacienți cu Alzheimer și aparținători | AUDIO

“Știți vorba aia care zice că mintea e cel mai mare dușman? În ultima lună am avut ocazia să văd la firul ierbii acte de trădare din cele mai grave.

Am văzut cum mintea te poate separa, bucățică cu bucățică, zi după zi, de tot ce ai clădit o viață întreagă. De casa pe care ai ridicat-o, iar acum nu mai știi drumul să ajungi la ea. De o carieră academică, la care a trebuit să renunți. De fiica pe care ai scos-o din pântece și pe care acum nu o mai recunoști. Mintea în demență te separă de propriul corp până acolo că nu mai înțelegi de ce pălăria se pune pe cap și pantofii nu au ce căuta printre farfurii.

Dar știți ce am mai văzut în luna pe care, la Asociația Zi de Bine, am dedicat-o pacienților cu Alzheimer și aparținătorilor lor?

Corpul își amintește cum să râdă, cum să danseze, cum să joace o miuță și să se bucure cu adevărat. Noi, ceilalți din jur, de la aparținători la spectatori, ne uităm la ei și avem senzația că diagnosticul îi închide într-o temniță.

Și pentru că nu știm cum să-i scoatem de acolo, ni se pare că viața lor s-a terminat. Dar dacă am învățat ceva din prima tabără din România pentru pacienți cu Alzheimer și aparținători, pe care am organizat-o împreună cu DGASPC Cluj, e că au, în continuare, atât de mult de oferit!

Poveștile pe care și le amintesc au haz, vorbele de duh sunt exact ca ale bunicilor noștri. Iar zâmbetul lor când se bucură te face să înțelegi că în viața asta tot ce avem cu siguranță este acum și aici.

Uneori e ușor, alteori e greu, dar în fiecare zi poate fi un pic de bine. Ce putem noi să promitem e ca nu ne oprim aici. Deja, la centrul comunitar Zi de BINE, am dat drumul grupurilor de sprijin și întâlnirilor cu pacienți la început de drum în boala Alzheimer și aparținători.

Dacă aveți nevoie de ajutor sau stiti pe cineva în această situație, scrieți-ne pe adresa contact@zidebine.ro”, a spus Melania Medeleanu la Zi de Bine.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ultimele stiri
Căsuțe pentru pisicile comunitare din Arad. Primăria le va oferi gratuit asociațiilor de proprietari | AUDIO

Radu Miruță, vizită la unităţile de producţie ale Otokar şi Rheinmetall de la Mediaș: „Este un lucru sănătos…

Nivelul Dunării continuă să scadă. Apele Române recomandă noi lucrări de dragare. Ar fi nevoie să plouă două-trei…

Atacul asupra ambulanței din Cluj: cum a dus dezinformarea despre „ambulanța care răpește copii” la violență. Sociolog: „Trebuie…

Columbia: Cel puțin 50 de oameni au murit după ce un cutremur cu magnitudinea 7,4 a lovit vestul…

Președintele interimar al CNA, după incidentul de la Cluj: „Instituțiile din România ar trebui să se comporte în…

Proteste în București, la opt ani de la violențele din 10 august. Dosarul riscă să se prescrie în…

Nicușor Dan a sesizat CCR în legătură cu modificările aduse legii integrității. Care sunt principalele obiecții

Nicușor Dan îi cheamă marți pe liderii partidelor la Cotroceni pentru legea salarizării unitare

Nivelul Dunării scade din nou, iar Unitatea 2 de la Cernavodă ar putea fi oprită din cauza debitului…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează