Confidenţialitate


Zeci de mii de pasageri ai companiei Delta Airlines, blocați pe aeroporturi din toată lumea


Zeci de mii de pasageri ai companiei Delta Airlines, blocați pe aeroporturi din toată lumea

Zeci de mii de pasageri ai companiei aeriene Delta Airlines sunt blocaţi în aeroporturi din întreaga lume, după ce sistemul informatic al operatorului aerian a căzut.

 

Din cauza unei pene de curent, sistemele de înregistrare a pasagerilor, serverele din aeroporturi, site-ul companiei şi chiar aplicaţia telefonică a Delta sunt afectate.

Prin urmare, operatorul aerian, cu sediul în oraşul american Atlanta, a suspendat toate decolările până la remedierea problemei. Într-un comunicat, reprezentanții companiei au precizat că “Sistemele informatice sunt nefuncţionale în întreaga lume (…) afectând toate zborurile de luni dimineaţă”.

Prin urmare, zeci de mii de pasageri ai companiei Delta sunt blocaţi în numeroase aeroporturi din întreaga lume.

Compania Delta deserveşte aproape 180 de milioane de clienţi pe an şi are peste 80.000 de angajaţi, potrivit site-ului său.

 

 


Ultimele stiri
Proteste în mai multe țări europene. În Franța s-au închis muzeele, în Spania au ieșit în stradă pensionarii

Misterele „Nopții înstelate” a lui van Gogh. Cercetătorii încearcă să le deslușească

MAI: O parte a fermierilor români sunt instigați la proteste de amploare; principalele solicitări ale fermierilor au fost…

Astra Film Festival Sibiu. ”Replica” și ”Elon Musk dezvăluit” sunt printre peliculele care vor fi proiectate azi |…

București: Blocul evacuat din cauza unei crăpături are probleme de aproape 9 ani. Locatarii au refuzat consolidarea

Închisoare pe viață pentru un bărbat care anul trecut a împuşcat mortal două persoane la Urziceni

Cum să trecem mai ușor peste schimbarea orei? Ce recomandă medicii | AUDIO

Cehia vrea să schimbe modul de finanțare a presei publice. Jurnaliștii anunță grevă

UPDATE: Locuitorii unui bloc sunt evacuați, după ce a apărut o crăpătură între două scări | GALERIE FOTO

CFR Călători: Trecerea la ora de iarnă din această noapte nu modifică Mersul Trenurilor în vigoare



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează