Confidenţialitate

Yoga, o disciplină milenară inclusă în patrimoniul mondial UNESCO

Yoga, o disciplină indiană tradiţională, spirituală şi corporală, celebrată în fiecare an pe plan mondial pe 21 iunie, este practicată în prezent în lumea întreagă şi a fost înscrisă începând din 2016 în patrimoniul imaterial al umanităţii, scrie Agerpres, citând AFP.

Cuvântul “yoga” provine dintr-o rădăcină sanscrită care înseamnă “a alipi, a alătura, a uni”, fapt care, potrivit istoricului Bernard Sergent, ilustrează foarte bine ideea subînţeleasă a acestei discipline: “unirea într-un singur atelaj” a intelectului celui care practică yoga şi a “sufletului universal” al lumii.

Noţiunea de yoga apare în texte foarte vechi, precum “Bhagavad-Gita”, text fundamental al hinduismului, scris între secolul al V-lea î.e.n. şi al II-lea î.e.n.

Yoga este în fapt “cheia de boltă a hinduismului”, consideră Tara Michael, o specialistă în cultura indiană. Fundamentul ei se bazează pe “conştientizarea caracterului nesatisfăcător al condiţiei umane”, a explicat ea într-o carte care poartă numele acestei discipline. Yoga apare astfel ca un mijloc de transcedere a suferinţei.

Însă acest termen este “echivoc”, întrucât coexistă mai multe tipuri de yoga – “clasică”, “populară”, “ascetică” şi chiar “erotică” – a subliniat filosoful şi romancierul român Mircea Eliade în volumul intitulat “Tehnici Yoga”.

Potrivit dicţionarelor moderne occidentale, yoga este “o disciplină spirituală şi corporală” ce vizează “eliberarea spiritului de constrângerile corpului prin stăpânirea mişcării, ritmului şi respiraţiei sale” (definiţie a dicţionarului Larousse).

În prezent, “yoga de consum curent (…) nu este nimic altceva decât gimnastica pentru o bună sănătate”, a rezumat Tara Michael. Orice persoană “înzestrată cu o supleţe fizică, energie şi puţin debit verbal poate să se transforme în şase luni într-un ‘profesor de yoga'”, a adăugat ea.

Yoga a început să devină cunoscută în Occident la sfârşitul secolul al XIX-lea. În aceeaşi epocă, disciplina a cunoscut o nou avânt major în India, promovată de maestrul hinduismului modern Swami Vivekananda (1863-1902).

Acel călugăr-filosof insista pe latura raţională şi ştiinţifică a yoga pentru a face din aceasta o disciplină ce poate fi asimilată în Occident. Cartea lui “Raja Yoga” a pus bazele unei discipline moderne şi internaţionale.

În prima jumătate a secolului al XX-lea, publicaţiile occidentale au început să recenzeze şi să detalieze poziţiile de yoga, denumite “asane”.

Contrar ideilor generale, importanţa acordată poziţiilor corporale şi legărilor între mişcări (de exemplu celebrul salut al Soarelui) “nu datează din urmă cu multe milenii”, ci reprezintă “o dezvoltare recentă”, a subliniat specialista indiană Sita Reddy într-un volum colectiv intitulat “Yoga, arta transformării”.

În anii 1960 şi 1970, fascinaţia unor legende ale culturii populare pentru metafizica indiană, ilustrată de relaţia specială pe care membrii trupei The Beatles o aveau cu gurul indian Maharishi Mahesh, a popularizat yoga ca practică spirituală.

În schimb, anii 1980 şi 1990 au fost marcaţi de apariţia unei practici “mai profane”, iar un anumit tip de “yoga postural, bazat pe metode atletice şi dinamice” avea tendinţa de a se impune în Occident, a subliniat cercetătorul britanic Mark Singleton.

În prezent, este dificil de recenzat cu un grad sporit de fiabilitate numărul de persoane care practică yoga în lumea întreagă: cu siguranţă acest număr este de câteva zeci de milioane, însă anumiţi specialişti avansează cifre de 200 de milioane şi chiar 300 de milioane de practicanţi.

După ce mai multe studii au arătat beneficiile aduse de yoga contra anxietăţii, depresiei şi tulburărilor somnului (fiind o practică mai eficientă decât o simplă activitate fizică, dar mai puţin eficientă decât psihoterapia), yoga a fost înscrisă de UNESCO, în decembrie 2016, în patrimoniul cultural imaterial al umanităţii.

După ce a ajuns la putere în 2014, prim-ministrul indian Narendra Modi a făcut din yoga un veritabil instrument de promovare a Indiei pe plan mondial. Politicianul indian se află la originea rezoluţiei prin care ONU a decis în 2015 ca Ziua Internaţională Yoga să fie celebrată în fiecare an pe 21 iunie.