Confidenţialitate


World Vision cere schimbarea definiției din DEX a cuvântului „femeie” și Filarmonica G. Enescu lansează o campanie împotriva violenței domestice | AUDIO


World Vision cere schimbarea definiției din DEX a cuvântului „femeie” și Filarmonica G. Enescu lansează o campanie împotriva violenței domestice | AUDIO

Sursa foto: Filarmonica George Enescu

World Vision cere schimbarea definiției din DEX a cuvântului femeie, iar Filarmonica George Enescu lansează o campanie împotriva violenței asupra femeii și a indiferenței față de această problemă. Sunt doar două acțiuni care marchează în România Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței împotriva Femeilor. De la începutul anului, 56 de femei din țara noastră și-au pierdut viața din cauza violenței domestice.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

World Vision susține că felul în care femeile sunt definite în limbajul public și în dicționare contribuie direct la modul în care societatea le percepe, le tratează și le protejează.

Ca urmare, organizația cere actualizarea din DEX a cuvântului femeie, în contextul în care pentru „femeie” apar în continuare sinonime și sensuri precum nevastă, muiere, femeie de serviciu, dar și expresii asociate cu termeni depreciativi sau sexualizați.

Filarmonica George Enescu a lansat o campanie: „Nu întoarceți privirea”. Ideea acesteia pornește de la faptul că violența împotriva femeilor nu este problema „celorlalți”, ci ne privește pe toți.

Inspirată de rolul muzicienilor, care folosesc instrumente și vocea pentru a da viață unei partituri, campania își propune să transmită un mesaj puternic de conștientizare și mobilizare publică:

Fiecare dintre noi are propriile instrumente — vocea, comportamentul, responsabilitățile și prerogativele instituționale, influența, poziția socială, expertiza, solidaritatea — pentru a preveni, semnala și opri violența împotriva femeilor, iar dacă nu acționăm toți, împreună, societatea nu se va vindeca de acest flagel!

De aceea muzicienii Filarmonicii au exprimat mesajul lor fiind ei înșiși, la muncă. Nucleul campaniei este un clip filmat cu Orchestra și Corul Filarmonicii George Enescu, pe baza unui experiment, menit să demonstreze în mod concret cum ne afectează pe toți violența împotriva femeii: atunci când femeile sunt agresate, ele dispar, iar odată cu ele dispare muzica și viața se oprește. Clipul a fost filmat în timpul repetițiilor pentru concertele vocal-simfonice din 30 și 31 octombrie 2025, cu participarea extraordinară a Maestrului Lawrence Foster.

Marți seara, fațada Ateneului va fi luminată în portocaliu, culoarea campaniei ONU împotriva violenței femeilor. Iar 50 de supraviețuitoare ale violenței domestice, din centrele coordonate de DGASMB, au fost invitate la un concert din programul Filarmonicii.

Și Camera Deputaților a găzduit o dezbatere pe această temă, cu reprezentanți ai societății civile.

„Această problemă nu se va rezolva până când nu vor fi alocate fonduri de la bugetul de stat pentru servicii sociale dedicate prevenirii și combaterii violenței domestice”, a declarat Andreea Bragă, de la Centrul FILIA.

Un sfert dintre femeile din România au suferit violență fizică, inclusiv amenințări din partea partenerului – un procent dublu față de media UE, arată Eurostat.


Ultimele stiri
DEȘTEPTAREA: Adio, economisire clasică! Ce este „Soft Saving”, noul trend care îi face pe tineri să renunțe la…

Percheziții de amploare în Brașov și Mureș. Mai multe persoane, suspectate de furt de motorină de pe un…

Donald Trump afirmă că negocierile cu Iranul continuă, dar Casa Albă avertizează că va „dezlănțui infernul” dacă discuțiile…

Depăşirea neregulamentară, cauza accidentului rutier din Neamț, soldat cu moartea a patru oameni | AUDIO

Ordonanța de urgență privind criza carburanților se află joi pe masa Guvernului, în ciuda unui aviz negativ de…

Tulcea: Resturi de dronă s-au prăbușit azi-noapte în afara zonei locuite a satului Parcheș. Echipe specializate ale MApN…

Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: Managerul ceresc, Peștele Panglică și negocierile cu Allah

Legea care interzice agresorilor sexuali să lucreze cu persoane vulnerabile, promulgată de președintele Nicușor Dan

Mircea Lucescu, înaintea meciului România-Turcia din barajul pentru Cupa Mondială 2026: Vom face tot posibilul să merităm această…

Neamț: Patru oameni și-au pierdut viața, iar trei au fost răniți în accidentul produs pe DN 15D, în…