Confidenţialitate


Wind Jet, o companie aeriana low cost, se afla in pragul falimentului


Wind Jet este pe punctul de a-și pierde licența de zbor. Situația operatorului aerian este incerta, după ce negocierile de preluare de catre Alitalia au eșuat.

Duminică, operatorul aerian cu sediul în Sicilia și-a suspendat toate zborurile și 200 de turiști israelieni, care ar fi trebuit să zboare la Tel-Aviv, și-au petrecut noaptea pe aeroportul Fiumicino din Roma.

Nu s-a putut ajunge nici către alte destinații interne, pe care Wind Jet le asigură cu 5 curse.

Alitalia, Meridiana și Blu Panorama au anunțat că vor ajuta pasagerii Wind Jet să își găsească zboruri alternative, dar numai dacă aceștia vor plăti suplimentar.

Autoritatea aviatică italiană a instituit un centru de criză care să vină în sprijinul pasagerilor abandonați pe aeroporturi.

Windjet s-a confruntat cu probleme de aprovizionare cu carburant și a fost nevoită să restituie avioane aflate în leasing unei societăți din Irlanda, lucru care ar fi precipitat întreruperea zborurilor.

Compania low cost a operat zboruri și din București către orașe din Italia.


Ultimele stiri
Dâmbovița: 50 de persoane din localitatea Cornești, evacuate de urgență pe o rază de 800 de metri, în…

Brașov: Ambulanţierii contestă somațiile de plată pentru consumul de combustibil. 80% dintre angajați au primit notificări în acest…

Dosarul Călin Georgescu – Horațiu Potra, amânat pentru 2 decembrie. Inculpații sunt acuzați de tentativă de lovitură de…

Parlamentul înființează Comisia Mykonos-Nordis. Vor fi anchetate zborurile unor politicieni PSD, ale unor judecători CCR și oameni de…

Galați: Anchetă penală după ce o femeie a murit la câteva minute de la externarea din Spitalul Județean…

Trei cetățeni pakistanezi, declarați indezirabili în România pentru 10 ani. SRI spune că se aflau în proces de…

Ludovic Orban: „Nicușor Dan este un președinte care și-a bătut joc de alegătorii care i-au acordat încrederea” |…

Piața Victoriei. Invitat este Mihai Jurca, fostul șef al Cancelariei prim-ministrului Ilie Bolojan

Concedieri la STB: 800 de angajați își pierd locul de muncă, inclusiv șoferi de autobuz și vatmani |…

Prețul grâului românesc a crescut cu aproape 12% într-un an. România are al treilea cel mai scump grâu…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează