După dezbateri tensionate care au durat o noapte întreagă, parlamentul de la Atena a aprobat în această dimineață acordul tehnic…
Europa FM și Primăria Mangalia au adus atmosfera muzicii clasice pe plaja dintre Venus și Saturn, duminică, 2 august, într-un…
Antrenorului i-a fost fatală înfrângerea suferită aseară , 0-3 cu Dinamo, în ultimul meci din etapa a 6-a. Anterior, nou…
Dinamo este după 3 ani și 4 luni pe primul loc în Liga Întâi. Steliano Filip a deschis scorul în…
Preşedintele Barack Obama anunţă că urmează să efectueze o vizită în Arctica, prima în istorie a unui şef de stat…
Două hoteluri au fost amendate, joi, de inspectorii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului și de cei ai Autorității Naționale pentru…
Fostul primar al municipiului Ploiești Iulian Bădescu va fi eliberat din arest preventiv, urmând să fie plasat sub control judiciar,…
Primarul suspendat al Sectorului 5 Marian Vanghelie rămâne în arest la domiciliu. Curtea de Apel Bucureşti i-a respins cererea de…
Circulația vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone va fi restricționată, astăzi, în intervalul orar 12,00 –…
Simona Halep, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 2, s-a calificat joi în sferturile de finală ale turneului de…
Peste 2.500 de imigranţi au stat o zi întreagă închişi pe un stadion în insula greacă Kos, după ce au…