Confidenţialitate


Wali, unul dintre cei mai buni lunetiști din lume, s-a alăturat armatei din Ucraina


Wali, unul dintre cei mai buni lunetiști din lume, s-a alăturat armatei din Ucraina

Wali este un lunetist canadian care a sosit în Ucraina în cursul săptămânii trecute, alături de un grup de militari veterani din Canada și Marea Britanie, pentru a lupta alături de soldații din Ucraina.

Nimeni nu știe care este numele real al lui, dar se spune că atunci când îi este rostită porecla – Wali – cei mai mulți veterani știu despre cine este vorba, scrie The Independent.

„Cel mai cunoscut lunetist, Wali, a sosit în Ucraina pentru a lupta împotriva ocupanților. Într-o zi productivă, un lunetist poate ucide 7 persoane. Pe un teren precum cel ucrainean din prezent, productivitatea poate ajunge la 10 persoane pe zi. Wali poate să aibă până la 40 de ținte pe zi”, arată o postare pe contul de Twitter Nexta.

 

Cine este Wali?

Wali este un informatician canadian care a luptat în Afganistan între 2009 și 2011, fiind membru al Regimentului Regal 22 al Infanteriei Canadei. Apoi s-a oferit voluntar pentru Irak – aici a luptat alături de forțele kurde împotriva insurgenților ISIS.

În perioada în care a luptat în Afganistan, Wali a ucis, din poziția de lunetist, zeci de combatanți inamici, câștigându-și astfel porecla de „Wali”. Se spune despre el că este unul dintre cei mai buni lunetiști din lume.

IT-istul în vârstă de 40 de ani a spus că va rata prima zi de naștere a fiului său, probabil fiind cea mai grea parte a deciziei de a pleca în Ucraina, a spus într-un interviu pentru CBC.

„În urmă cu o săptămână eram programator. Acum mi-am luat rachetele anti-tanc pentru a ucide oameni. Asta este realitatea mea din acest moment”, a spus Wali.

„Vreau să-i ajut, pur și simplu. Trebuie să ajut pentru că acolo este vorba despre niște oameni care sunt bombardați pentru că vor să fie europeni și nu ruși”, a adăugat lunetistul.

Sursa foto: Unsplash / Thomas Tucker

Citește și: Război în Ucraina, ziua 16: Criza umanitară din Mariupol se agravează. Ajutoarele nu pot ajunge în zonă


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează