Confidenţialitate


Vrancea: O nouă încercare de salvare a celor 12 persoane izolate în mijlocul apelor


Vrancea: O nouă încercare de salvare a celor 12 persoane izolate în mijlocul apelor

Un salvamontist a ajuns cu ajutorul unei tiroliene la cei 12 muncitori refugiați într-o remorcă, din cauza viiturii, în județul Vrancea.

Se încearcă preluarea și salvarea acestora din zona de pericol.

Până în prezent s-a reuşit evacuarea a 5 persoane, între care un tânăr de 16 ani şi o femeie de 60 de ani, precizează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Vrancea.

Cele 12 persoane, printre care şi trei femei, și-au petrecut noaptea în mijlocul apelor.

Din cauza condiţiilor meteo, nu s-a putut interveni pentru evacuare, astfel că oamenii au fost supravegheați pe durata nopţii, iar dimineaţă s-au reluat activităţile de salvare.

Tot în județul Vrancea, în satul Podu Târdei, un pod care asigura accesul auto a fost avariat, iar în localitate se poate ajunge acum doar pe jos, pe o punte.

În localitatea Mircești a fost evacuată o familie formată dintr-o mamă și 3 copii.


Ultimele stiri
Grup de drone, detectat în noaptea de miercuri spre joi în apropierea Insulei Şerpilor. Una dintre ele a…

Navă petrolieră atacată azi-noapte de o dronă în apele teritoriale române, în apropiere de Sulina | AUDIO

Dominic Fritz: USR nu va vota un guvern în care „PSD se întoarce cu niște oameni-paravan”

PSD a decis să intre la guvernare. Sorin Grindeanu: „Consiliul Politic Național a dat undă verde”. Lista miniștrilor…

Ludovic Orban, despre lista miniștrilor PSD din Guvernul Niculescu: ar trebui să se numească Guvernul PSD-Dan. Sper ca…

Evaziune fiscală și spălare de bani în contracte cu nave NATO. Arestări în Norvegia și Germania și percheziții…

Proteste violente ale studenților în Albania. Șase persoane au fost rănite, iar aproximativ 20 de tineri au fost…

Spitalul Modular din Pipera, construit în pandemie, a fost jefuit bucată cu bucată. Hoții au furat sute de…

Reacții în Parlament după negocierile pentru Guvernul Niculescu. Reprezentanții AUR și SOS România, nemulțumiți că nu sunt invitați…

Piața Victoriei. Cine vrea, de fapt, să guverneze? Răspunde Ludovic Orban, fost prim-ministru



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează