Confidenţialitate


Vrancea: Medicii de familie își vor putea vaccina pacienții cu oricare dintre cele patru seruri împotriva COVID-19


Vrancea: Medicii de familie își vor putea vaccina pacienții cu oricare dintre cele patru seruri împotriva COVID-19

Premieră în județul Vrancea, unde medicii de familie își vor putea vaccina pacienții cu oricare dintre cele patru seruri împotriva COVID-19 folosite în acest moment în România. Este decizia Direcției de Sănătate Publică Vrancea, care anunță că medicii de familie vor primi dozele în funcție de solicitări.

138 de medici de familie au contract cu Casa de Asigurări de Sănătate, iar dintre aceștia, mai bine de jumărate, adică peste 80, și-au arătat disponibilitatea de a se alătura campaniei de vaccinare împotriva COVID-19. 60 dintre ei deja își vaccinează pacienții.

Momentan este folosit doar vaccinul Johnson & Johnson, care se administrează în doză unică.

DSP Vrancea a decis însă, pentru a încuraja imunizarea, ca medicii de familie să poată vaccina cu oricare din cele patru seruri împotriva COVID-19 disponibile pe piaţă în acest moment, respectiv Pfizer, Moderna, AstraZeneca şi Johnson&Johnson.

Directorul adjunct al DSP Vrancea, Janina Lazăr, spune că pentru asta, medicii trebuie doar să solicite tipul de vaccin dorit de pacienți:

„Să solicite doze de vaccin în funcție de numărul de cereri pe care, la rândul lor, le primesc din partea pacienților. Medicii pot vaccina atât în cabinete, în timpul programului de lucru, cât și la domiciliu, lucru benefic mai ales pentru pacienții greu deplasabili.”

Vrancea se numără printre județele care au cele mai scăzute rate de vaccinare din țară, de la începutul campaniei de vaccinare anti-COVID fiind administrate puțin peste 97.000 de doze de ser anti-Covid.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.
  • Claudia Toader

Ultimele stiri
Brașov: Ambulanţierii contestă somațiile de plată pentru consumul de combustibil. 80% dintre angajați au primit notificări în acest…

Dâmbovița: Populația din localitatea Cornești, evacuată de urgență pe o rază de 800 de metri, în urma unei…

Dosarul Călin Georgescu – Horațiu Potra, amânat pentru 2 decembrie. Inculpații sunt acuzați de tentativă de lovitură de…

Parlamentul înființează Comisia Mykonos-Nordis. Vor fi anchetate zborurile unor politicieni PSD, ale unor judecători CCR și oameni de…

Galați: Anchetă penală după ce o femeie a murit la câteva minute de la externarea din Spitalul Județean…

Trei cetățeni pakistanezi, declarați indezirabili în România pentru 10 ani. SRI spune că se aflau în proces de…

Ludovic Orban: „Nicușor Dan este un președinte care și-a bătut joc de alegătorii care i-au acordat încrederea” |…

Piața Victoriei. Invitat este Mihai Jurca, fostul șef al Cancelariei prim-ministrului Ilie Bolojan

Concedieri la STB: 800 de angajați își pierd locul de muncă, inclusiv șoferi de autobuz și vatmani |…

Prețul grâului românesc a crescut cu aproape 12% într-un an. România are al treilea cel mai scump grâu…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează