Confidenţialitate


Vrancea: Jaf într-o pădure vizată de o anchetă a DNA


Vrancea: Jaf într-o pădure vizată de o anchetă a DNA

Un control de fond al Gărzii Forestiere Focșani a scos la iveală un adevărat jaf dintr-o pădure din Vrancea.

Inspectorii au descoperit peste 200 de cioate, vechi de 2-3 ani, într-o pădure de pe Măgura Odobeștiului.

Arborii au fost tăiați ilegal, iar o primă estimare arată o pagubă de circa 74 de metri cubi de lemn și un prejudiciu de peste 20.000 de lei.

Suprafața respectivă aparține unei persoane fizice din Bolotești, dar face obiectul unui proces deschis de Direcția Națioanlă Anticorupție (DNA).

Este vorba despre o suprafață care ar fi fost retrocedată ilegal de Comisia Județeană de Fond Funciar din cadrul Prefecturii Vrancea în anul 2005.

Ancheta DNA legată de retrocedarea suspectă a început în anul 2014 și s-a finalizat cu trimiterea în judecată a întregii comisii care a restituit ilegal mai multe suprafețe de teren, în frunte cu prefectul și subprefectul de Vrancea din anul 2005, respectiv Dragoș Mircea și Mioara Flenchea.

Potrivit Gărzii Forestiere, tăierile ilegale s-ar fi făcut după începerea anchetei DNA.

Pagubele vor fi imputate pădurarului Ocolului Silvic Unirea, care avea respectiva suprafață în gestiune.

Totodată, a fost suspendat serviciul silvic pentru ocolul respectiv, suprafața de pădure fiind preluată în administrare de Ocolul Silvic Panciu, nemaifiind permisă nici o lucrare în ea.

Constatările Gărzii Forestiere se vor încheia cu o sesizare penală.


Ultimele stiri
Greva din primării. Sute de edili își spun nemulțumirile la Adunarea Generală a Asociației Comunelor, la care ia…

Doi mari operatori de telefonie mobilă anunță că vor crește prețurile abonamentelor cu aproape 7% | AUDIO

Pregătiri pentru CM de Fotbal 2026. Patru câini roboți vor ajuta poliția mexicană în timpul unor intervenții, pentru…

Avocatul Poporului avertizează asupra accesului dificil sau inexistent al copiilor la consiliere psihologică. Lipsa de sprijin a autorităților…

Stare de urgență în Curtea de Argeș, după ce în apa din rețeaua de distribuție a fost găsită…

Vâlcea: Amendă de 13.000 de lei pentru un bărbat care a filmat momentul în care își forța calul…

Angajații din peste 1.300 de primării intră azi în grevă de avertisment față de reforma administrației locale. Între…

Resturi de dronă, găsite aseară pe o plajă din Mamaia. Echipaje specializate s-au deplasat la fața locului |…

Cele trei moțiuni simple depuse la Senat de AUR și de grupul Pace-Întâi România au fost respinse |…

Mihaela Nabăr, World Vision România, despre limitarea accesului copiilor la rețelele de socializare: „Cei care le folosesc nu…