Confidenţialitate


Vrancea: Dosar penal în cazul educatoarei agresive de la grădinița din satul Poiana


Vrancea: Dosar penal în cazul educatoarei agresive de la grădinița din satul Poiana

Dosar penal în cazul educatoarei din satul vrâncean Poiana, care a fost filmată în timp ce jignea și lovea cu violență doi copii în timpul orelor.

Educatoarea este cercetată de Poliția din Vrancea pentru purtare abuzivă și lovire sau alte violențe.

Purtătorul de cuvânt al Poliției vrâncene, Lidia Brașoveanu, a declarat că niciunul dintre părinţii copiilor agresaţi nu a depus plângere la Poliţie, dar poliţiştii s-au autosesizat.

În paralel, Inspectoratului Şcolar Vrancea şi Direcția pentru protecția Copilului anchetează acest caz.

Educatoarea agresivă riscă și alte sancțiuni disciplinare. Femeia le-ar fi spus anchetatorilor că și-a ieșit din fire.

Tatăl unuia dintre băieţii agresaţi de educatoare a declarat că acesta nu mai merge la grădiniţă de frică să nu ia bătaie de la educatoare.

Înregistrarea cu educatoarea agresivă a fost postată pe Youtube săptămâna trecută. Aceasta ar fi fost făcută chiar de mama unui copil care se afla în clasă, după ce a obținut permisiunea educatoarei de a asista la o parte din programul de la grădiniţă.

La un moment dat a început să filmeze cu telefonul mobil scena în care educatoarea se enervează şi începe să ţipe, dar şi să lovească doi copii care se ridică din bancă fără permisiunea cadrului didactic.

În înregistrare se aude cum educatoarea se enervează și țipă la unul dintre copii: ”Nesimtitule, stai dracului într-un loc, dar-ar naiba-n creierii tăi, tu nu eşti sănătos la cap, ăştia trebuie să-mi dea spor de nebuneală, de maximă nebuneală”.

Ulterior, femeia loveşte peste faţă un copil, în timp ce pe altul îl trage de urechi şi îl loveşte în cap.

Împieliţatule, Doamne, ce fac eu cu ăştia, că nu rezist. Tu, mai nebun decât eşti nu ai cum sa te faci. Mâine nu te primesc, te bat, te dezbrac şi te dau afară, poate să mă ia Poliţia în secunda doi”, îi spune altui copil.


Ultimele stiri
Social-democrații discută ieșirea de la guvernare la întâlniri regionale. Sorin Grindeanu anunță trei scenarii posibile | AUDIO

Cum folosim corect aplicațiile AI: de ce chatbot-urile tind să ne dea dreptate | AUDIO

România trece la ora de vară în noaptea de 28 spre 29 martie 2026. Ce țări europene nu…

România și Slovacia întăresc cooperarea. Ilie Bolojan și Robert Fico au discutat despre legăturile privind infrastructura de energie…

Pacienții vor putea beneficia de teleradiologie și de interpretarea la distanță a investigațiilor imagistice | AUDIO

Uniunea Europeană introduce o nouă taxă „de procesare” pentru coletele mici care ajung în statele membre din afara…

SONDAJ: Trei din zece angajați români se tem că ar putea pierde locul de muncă din cauza contextului…

Românii vor primi notificări când consumul de electricitate sau gaze se apropie de limita prevăzută în contractul cu…

OUG pentru carburanți, publicată în Monitorul Oficial. Adaosul la benzină și motorină, plafonat la nivelul mediu din 2025.…

Presa turcă laudă perfomanța jucătorilor săi în urma meciului cu România: „Arda Güler a făcut diferența” | AUDIO