Confidenţialitate



Vrancea: Arheologii au scos la lumină o unealtă veche, acoperită de cenușă vulcanică. Descoperirea, unică în țară


Vrancea: Arheologii au scos la lumină o unealtă veche, acoperită de cenușă vulcanică. Descoperirea, unică în țară

Descoperire arheologică unică în România făcută în județul Vrancea. O lamă de silex de Prut datând din paleolitic perfect conservată și protejată de cenușă vulcanică a fost scoasă la suprafață într-un sit arheologic puțin exploatat.

Unicitatea descoperirii vizează nu obiectul, cât protecția acestuia, de natură vulcanică.

Situl arheologic în care a fost făcută descoperirea, aflat pe raza comunei Bolotești, a fost prea puțin exploatat până acum.

Primele cercetări în zonă s-au făcut în urmă cu aproape 20 de ani, când a fost identificată o mică așezare străveche din paleolitic.

Grupul de arheologi care a vrut să vadă ce mai oferă zona spune că descoperirea e unică în țara noastră.

Silexul de Prut din paleolitic găsit a fost extras dintr-o lentilă, cum îi spun specialiștii, de cenușă vulcanică. Arheologul Mădălina Stănescu, de la Muzeul Vrancei:

„Lentila de cenușă vulcanică poate să aparțină celor două evenimente mari: ori erupția masivului Ciomatu de acum 30.000 de ani unde este lacul Sfânta Ana ori erupția Campi Flegrei, de acum 39.000 de ani. Przența acestei lentile de cenușă este unică în țară, niciun site paleolitic nu este asociat până acum cu această lentilă de cenușă.”

Vechimea exactă urmează să fie stabilită pe baza datării cu Carbon 14.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Citește și: Descoperire în locul de naștere al lui Mihai Viteazul. Arheologii au scos la iveală ruinele unei clădiri administrative importante


Ultimele stiri
Ministerul Sănătății analizează sesizările medicilor rezidenți legate de neregulile de la examenul de medic specialist. Candidații au cerut…

Tulcea: Trei drone detectate în apropierea localităţii ucrainene Vâlkove. A fost emis mesaj RO-ALERT în nordul județului

Răspunsul ambasadoarei SUA în Grecia după ce Trump i-a cerut demisia. Decizia luată de Kimberly Guilfoyle

De ce nu vor social-democrații să guverneze într-o formulă minoritară? Răzvan Petri: PSD nu vrea să fie asociat…

Nicușor Dan ia în calcul declanșarea alegerilor anticipate dacă partidele nu votează Guvernul Niculescu. Sebastian Zachmann: Președintele îi…

Ilie Bolojan a discutat telefonic cu premierul Bulgariei, Rumen Radev, despre atacurile asupra navelor comerciale din Marea Neagră

Arad: Sute de copii i-au vizitat pe pompieri, de Ziua Porților Deschise | AUDIO

Liga Națiunilor. Cât costă biletele pentru România – Polonia, ultimul meci jucat acasă de tricolori în acest an…

Universitatea Craiova debutează în Conference League împotriva echipei spaniole Getafe | AUDIO

Piața Victoriei: Își depune și Luca Niculescu mandatul? Răspund politologii Vlad Adamescu și Răzvan Petri



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează