Confidenţialitate



Putin, mesaj pentru București la primirea noului ambasador român la Moscova


Putin, mesaj pentru București la primirea noului ambasador român la Moscova

Noul ambasador al României la Moscova, Cristian Istrate, i-a prezentat, marți, la Kremlin, scrisorile de acreditare președintelui Rusiei, Vladimir Putin. Liderul de la Kremlin a spus că se bazează pe România pentru dezvoltarea de relații reciproc avantajoase.

„Ne bazăm pe dezvoltarea unor relații reciproc avantajoase cu România. Suntem pregătiți să lucrăm împreună la intensificarea legăturilor politice, economice și umanitare. Există un bun potențial de cooperare în ceea ce privește regiunea Mării Negre”, a declarat Vladimir Putin, potrivit comunicatului publicat pe site-ul administrației prezidențiale a Rusiei.

Declarația vine după o perioadă mai tensionată între cele două țări, timp în care România a expulzat un diplomat rus de la București, iar Moscova a răspuns cu aceeași monedă, prin expulzarea unui diplomat rus din capitala Rusiei.

Recent, ministrul de Externe Bogdan Aurescu declara că desfăşurarea de forţe a Rusiei la Marea Neagră este „o acţiune de intimidare” care rămâne „preocupantă”.

Cât despre Republica Molodova, care prin președintele Maia Sandu face pași spre îndepărtarea de influența Rusiei, VLadimir Putin a declarat:

„Abordarea noastră privind relațiile cu Republica Moldova se bazează pe tradițiile de prietenie și pe valorile spirituale comune, pe care națiunile noastre le împărtășesc. În acest an se vor împlini 20 de ani de la semnarea Tratatului bilateral de prietenie și cooperare. Vom continua să promovăm căutarea unei soluții echitabile la problema transnistreană și a unui acord privind un statut special, garantat în mod fiabil, pentru Transnistria, bazat pe respectarea suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova.”

Foto: Kremlin.ru

 


Ultimele stiri
Doi angajați ai unei fabrici din Medgidia, răniți în urma unei explozii

Vânt puternic şi ploi în cea mai mare parte a ţării; ninsori la altitudini de peste 2.000 de…

Sibiu: Bărbat reţinut după ce a aruncat în râul Sadu un pui de câine într-un sac legat cu…

Pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, începe duminică

Două drone aeriene – doborâte de piloţii militari români deasupra Mării Negre | AUDIO

Dozele de vaccin gripal, epuizate în majoritatea farmaciilor | AUDIO

Marşul “Împreună pentru Siguranţa Femeilor!” – sâmbătă, în Bucureşti şi alte oraşe din ţară

Campanie pentru sprijinirea tinerilor cu cancer: în secțiile de pediatrie oncologică, vor fi construite compartimente pentru adulții tineri,…

Atenţionare de călătorie: Franţa – manifestaţii şi acţiuni de protest în marile orașe

Dronă ce evolua pe teritoriul Ucrainei, înspre graniţa cu România, detectată de radarele MApN



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează