Confidenţialitate


Viorica Dăncilă i-a oferit cadou Papei „un întreg meniu“


Viorica Dăncilă i-a oferit cadou Papei „un întreg meniu“

Presa din Italia relatează întâlnirea dintre Papa Francisc și premierul României, Viorica Dăncilă, remarcând că aceasta i-a adus Papei ”un întreg meniu“, după cum s-a exprimat chiar Suveranul Pontif.

Premierul Viorica Dăncilă a oferit mai multe cadouri acestuia. Printre ele a fost și un stilou personalizat – inscripţionat cu numele Papei Francisc – modelul Poenari Majestic Blackwood, confecţionat, manual, din lemn, în România, la atelierele din Suceava.

Dintre toate cadourile, jurnaliștii italieni au remarcat seminţele de legume şi plante din soiuri tradiţionale româneşti şi un puiet de măr Florina, pe care Suveranul Pontif le-a primit ca ”să le sădească în propria sa grădină din incinta Castelului Gandolfo, în care au fost sădite seminţe primite şi de la înalţi oficiali ai altor state”, precizează Guvernul.

Guvernul României este generos cu descrierea ”pachetului agricol” oferit cadou. Seminţele de legume şi plante au fost obținute la Stațiunea de Cercetare pentru Legumicultură Buzău de inginerul şi preotul Costel Vânătorul: castravete amar Rodeo, castravete cu ţepi Tempus, ardei iute lung Decebal, tomate Buzău 1600, ceapă albă de Buzău, leuştean Topaz și busuioc violet Serafim.

Jurnaliştii italieni transmit că vizita a durat doar 24 de minute, nu 45 de minute, aşa cum a spus Viorica Dăncilă într-o intervenție la Antena 3.

În comunicatul transmis de Guvernul României se precizează că ”șeful Executivului a mulțumit Sanctității Sale pentru atenția generoasă pe care a acordat-o mereu relațiilor cu România și a exprimat speranța că Sfântul Părinte va efectua o călătorie apostolică în România.

În cursul audierii, a fost discutată și dorința de a spori prezența românească la Vatican printr-o serie de manifestări culturale, academice și religioase de înaltă ținută, având în vedere că anul acesta este unul special, în care se aniversează Centenarul creării statului român modern. Înaltul oficial român a mulțumit pentru punerea la dispoziție a Palatului Apostolic de la Castel Gandolfo pentru instalarea expoziției Comorile României la Vatican”.

Filmul mut al întâlnirii Viorica Dăncilă – Papa Francisc

În premieră, Guvernul României a oferit o înregistrare video a întâlnirii, însă fără sunet, fără a explica motivul pentru care rezumatul video este un ”film mut”.


Ultimele stiri
Hidrologii au emis o avertizare de cod galben de inundații, valabilă pentru râuri din 16 județe | Ilfov,…

Autoritățile din Râmnicu Vâlcea au majorat taxele pentru concesionarea locurilor de veci și întreținerea cimitirelor

Primarul orașului Nădlac propune comasarea cu două comune, dar edilii din Șeitin și Peregu Mare sunt reticenți

Vâlcea: Drumul spre stațiunea Vârful lui Roman a fost închis, din cauza ninsorilor abundente | VIDEO

Rebelii Houthi din Yemen s-au alăturat războiului din Orientul Mijlociu | 12 soldați americani răniți după un atac…

Ora Pământului/ Iluminatul la Palatul Parlamentului oprit sâmbătă seară

Ninge în zona de nord a a județului Gorj, unde statul de zăpadă a ajuns la 35 de…

Politehnica Bucureşti organizează, sâmbătă, examen de preadmitere

ANM: Vânt puternic şi ploi în întreaga ţară, în zilele următoare; la munte se depune strat consistent de…

Marco Rubio: Operațiunea SUA în Iran se va încheia în câteva săptămâni. Nu este nevoie de intervenție terestră