Confidenţialitate


Viorica Dăncilă condamnă violențele produse în București


Viorica Dăncilă condamnă violențele produse în București

Guvernul solicită un raport de la SRI privind felul în care au evoluat lucrurile în timpul protestelor de vineri seara, din Piața Victoriei.

Premierul Viorica Dăncilă a solicitat, în regim de urgenţă, un raport complet referitor la provocarea violenţelor

Într-un comunicat de presă al Guvernului se arată că Prim-ministrul Viorica Dăncilă condamnă ferm acţiunile violente produse în Bucureşti, vineri seară, desfăşurate de grupuri organizate prin deturnarea unei manifestaţii civice.

„Rapoartele Ministerului Afacerilor de Interne arată că violenţele au fost provocate gradual de către grupuri de persoane bine organizate, care au atacat forţele de ordine, instituţii şi au distrus bunuri publice, în scopul declanşării unui conflict între persoanele care manifestau paşnic şi forţele de ordine, prin vulnerabilizarea autorităţii statului.

În acest moment, Guvernul aşteaptă ca instituţiile abilitate să desfăşoare toate anchetele necesare, astfel încât cei vinovaţi de acţiunile violente să fie traşi la răspundere” – se arată în comunicatul Guvernului.

Totodată, premierul Viorica Dăncilă a cerut, în această dimineaţă, Serviciului Român de Informaţii un raport complet, în regim de urgenţă, referitor la persoanele care au pregătit şi provocat violenţele, precum şi la modul în care au acţionat instituţiile statului român cu atribuţii în furnizarea de date şi informaţii cu privire la intenţiile de deturnare a acţiunilor publice de protest.

Comunicatul Guvernului mai precizează că „Din păcate, violenţele stradale sunt însoţite de o serie de declaraţii ale unor lideri politici care încearcă să exploateze în folosul propriu efectele dramatice ale acestor evenimente, prin lansarea unor acuzaţii la adresa forţelor de ordine şi instituţiilor statului şi prin incitarea populaţiei împotriva acestora.

Facem apel la mai multă responsabilitate în declaraţii publice şi la renunţarea la folosirea unor evenimente regretabile în scop electoral.”

Amintim că primul ministru este în concediu de odihnă.


Ultimele stiri
Președintele Nicușor Dan: Am primit sute de pagini de materiale ”relevante” despre problemele din Justiţie

Constanța: Nou port la Canalul Dunăre-Marea Neagră | AUDIO

Târg Regal de Crăciun la Săvârșin | AUDIO

Primarul General, Ciprian Ciucu: Capitala este aproape în faliment, cu două mari găuri bugetare, la Transport și Termoficare…

Guvernul a înființat Comitetul pentru analiza și revizuirea legislației din domeniul Justiției

Taxă specială pentru turiștii care vin în București

Hunedoara: Descoperire nouă la Castelul Corvinilor. Au fost găsite două documente vechi de peste 150 de ani, depuse…

„Sirenele libertății” vor răsuna sâmbătă la Timişoara, un gest simbolic care marchează ziua declarării primului oraş liber de…

Ciprian Ciucu, după ce a depus jurământul pentru funcția de primar general al Capitalei: „Va urma o perioadă…

Vladimir Putin a acuzat Ucraina de începerea războiului în 2022 și a prezentat o hartă a Rusiei care…