Confidenţialitate


Viorica Dăncilă, așteptată în plenul PE cu explicații despre situația din România


Viorica Dăncilă, așteptată în plenul PE cu explicații despre situația din România

Premierul Viorica Dăncilă trebuie să răspundă, miercuri, în plenul Parlamentului European, întrebărilor despre respectarea statului de drept în România.

Marți seară, şefa executivului de la București s-a întâlnit cu prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, exprimându-şi speranţa că dezbaterea va fi una “argumentată şi constructivă”.

Frans Timmermans avertizase, luni seară, că executivul comunitar nu va întârzia să dea România în judecată dacă va considera că sunt încalcate normele europene.

Procurorul general Augustin Lazăr spunea, marți, că magistraţii împărtăşesc, la rândul lor, îngrijorările lui Frans Timmermans şi că au atras atenţia, adesea, asupra presiunilor la care sunt supuşi în activitate.

Aflat şi el la Strasbourg, alături de premierul Viorica Dăncilă, ministrul Justiţiei a precizat că, la întâlnirea cu numărul doi din Comisia Europeană, s-a insistat pe “cooperare”. Tudorel Toader a adus în discuţie protocoalele secrete dintre magistraţi şi serviciile de informaţii.

La Bucureşti, preşedintele Senatului a invocat că oficialii de la Bruxelles nu au reacţionat faţă de imixtiunile în diverse procese. Călin Popescu Tăriceanu a adaugat că Frans Timmermans nu recunoaşte “eşecul” mecanismului de monitorizare a Justiţiei din România.

Din băncile opoziţiei, liderul PNL califică drept îndreptăţite îngrijorările de la Bruxelles şi cere guvernului să amâne intrarea în vigoare a legilor Justiţiei până când acestea primesc avizul experţilor în drept constituţional ai Comisiei de la Veneţia. Ludovic Orban consideră, totuşi, că nu ar fi oportună intentarea unui proces împotriva României, mai ales că aceasta se pregăteşte să preia preşedinţia semestrială a Uniunii Europene.

La o recepţie prilejuită de ziua naţională a Germaniei, marți seară, preşedintele Klaus Iohannis a susţinut că, în vremuri de dezbinare, România va încuraja consolidarea blocului comunitar, deşi provocările vor fi numeroase.


Ultimele stiri
Mircea Abrudean: Premierului nu îi va fi ușor să conducă un guvern în care două treimi dintre ministere…

Deputatul USR Emanuel Ungureanu, despre cazul bărbatului căruia DIICOT i-a confiscat canabisul, deși îi fusese prescris pentru o…

Grupul parlamentar PACE – Întâi România s-a desființat după demisia a două senatoare. Schimb de replici între Ninel…

WSJ: Atacul cu drone de pe aeroportul din Leipzig ar fi fost ordonat de Vladimir Putin, susțin serviciile…

Ciprian Ciucu rămâne sub control judiciar. Tribunalul București i-a respins contestația | AUDIO

De ce nasul „vede” uneori mai departe decât ochiul? Care e legătură dintre „mirosul de țară”, vreme, sol…

NATO trimite aeronave și drone suplimentare în Marea Neagră, după atacurile asupra navelor | AUDIO

Piața Victoriei. Invitatul Mădălinei Dobrovolschi este Mircea Abrudean, președintele Senatului României

Iași: Droguri și trafic de minori într-un centru familial din Verșeni. Mai multe fete ar fi fost exploatate…

UE investighează posibila implicare a Rusiei în protestele violente din Franța | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează