Confidenţialitate



Vinerea Mare la catolici. Un portret al comemorării acestei zile solemne din perspectiva unui italian din Napoli | AUDIO


Vinerea Mare la catolici. Un portret al comemorării acestei zile solemne din perspectiva unui italian din Napoli | AUDIO

Sursa foto: Shutterstock

Azi este „Vinerea Mare” în lumea romano-catolică. Milioane de creștini participă la procesiuni solemne, care semnifică moartea lui Isus pe cruce. Sărbătoarea se celebrează diferit, în funcție de țară, regiune și chiar comunități mai mici. De exemplu, dacă în Franța și Germania, în general, nu se mai organizează astfel de procesiuni, în sudul Italiei creștinii fac parade ample, cu flori, costumații și chiar artificii. În Napoli, această tradiție se păstrează cu strictețe. Colegul nostru, Ștefan Ciucă, a stat de vorbă cu un napoletan, Claudio, care a explicat cum se celebrează vineri și sâmbătă.

Claudio: „Sâmbătă este la fel ca vineri, o zi solemnă, care se încheie cu slujba Învierii”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Se pregătesc altarele unde Isus este pus în tineraracol și sunt multe plante sau flori, aranjamente florale care servesc la înfrumusețarea mormântului, și se face turul mai multor biserici pentru a-l vizita pe Isus în mormânt. Există o statuie a lui Isus mort care este purtată prin tot satul, iar oamenii fac o procesiune pentru a comemora acest lucru. Sâmbătă este la fel ca vineri, o zi solemnă, care se încheie cu slujba Învierii”, a explicat Claudio.

Claudio: „Duminica are loc ceva foarte frumos, care se numește ‹Întâlnirea›

Dacă vineri și sâmbătă procesiunile sunt mai solemne, duminică romano-catolicii sărbătoresc învierea lui Hristos, chiar și cu artificii:

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Duminica are loc ceva foarte frumos, care se numește ‹Întâlnirea›. Sunt două statui, Maria și Isus, care sunt așezate la capetele pieței, și se aud tobele. La un moment dat, Maria și Isus aleargă unul spre celălalt: sunt ridicați și izbucnesc focurile de artificii. După aceea este momentul Paștelui. Astfel, Fecioara își dă jos vălul negru, înlocuindu-l cu unul albastru, iar Isus face semnul binecuvântării. Apoi începe procesiunea. Este un obicei tipic din sudul Italiei, nu doar din satul meu. Paștele se sărbătorește cu tot satul, toți împreună”, a spus Claudio.


Ultimele stiri
Ședință extraordinară de Guvern pentru aprobarea reducerii accizei la motorină

Scădere de 17% a vânzărilor de apartamente în România în primul trimestru din 2026

Părintele Necula la „România în Direct”. A ajuns răul să conducă lumea?

Cum să alegi corect produsele pentru masa de Paște, potrivit ANPC

Târgurile de Paște se deschid în țară și în Capitală. Cum sunt așteptați vizitatorii | AUDIO

Datoria către Pfizer ar putea fi transformată în beneficii pentru pacienți, transmite Alexandru Rogobete: „Este unul dintre scenariile…

Austria nu va permite aeronavelor militare americane implicate în conflictul din Iran să utilizeze spațiul său aerian. Vicecancelarul…

București: Pasajul Victoriei va fi consolidat. Valoarea totală a investiției este de 247 milioane lei | AUDIO

Trump amenință cu noi atacuri asupra infrastructurii critice din Iran

Premierul Ilie Bolojan, despre mama sa: Îi sunt recunoscător. „De câte ori mă văd cu mama, mă emoționez.…